Antena 3 CNN Politică Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor. Ce prevăd aceste schimbări

Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor. Ce prevăd aceste schimbări

Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor. Ce prevăd aceste schimbări
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    22 Ian 2013   •   14:06

Parlamentul a adoptat, marţi, modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma în care au trecut de comisie, cu 309 voturi "pentru", 56 de voturi "împotrivă" şi două abţineri, informează Mediafax.

Parlamentarii PDL au votat împotriva modificărilor la Statutul deputaţilor şi senatorilor, cele două abţineri au aparţinut UDMR, parlamentarii PPDD nu au fost în sală, iar deputatul PSD Gabriela Creţu a anunţat că nu participă la vot.

Comisia pentru Statutul parlamentarilor a finalizat, luni noapte, proiectul de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia a menţinut, în raportul la proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, amendamentul preşedintelui Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, de eliminare a prevederii prin care mandatul înceta la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI.

Astfel, potrivit proiectului de Statut iniţial, mandatul de senator sau deputat înceta "la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI de constatare a incompatibilităţii".

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a propus eliminarea acestei prevederi, în cadrul reuniunii Comisiilor juridice, care au avizat proiectul, eliminare care a fost menţinută şi de către parlamentarii din Comisia de Statut, care au adoptat, luni noaptea, cu unanimitate, un raport cu amendamente la Statutul parlamentarilor.

Pe de altă parte, parlamentarii din Comisia de Statut au mai eliminat din propunerile de modificare a Statutului parlamentarilor şi prevederea potrivit căreia "mandatul unui senator sau deputat încetează la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se constată existenţa unei averi nejustificate şi a stării de incompatibilitate".

Astfel, dacă raportul Comisiei de Statut va fi adoptat de plenul reunit, mandatul unui senator sau deputat va înceta, din motive ce ţin de incompatibilitate, la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care face parte parlamentarul sau la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.

De asemenea, Comisia de Statut a adoptat, luni, amendamente la proiectul care modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor, menţinând prevederea prin care este interzisă angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, dar permiţând reangajarea, la dobândirea unui nou mandat, a personalului avut anterior.

Comisia de Statut a adoptat şi un amendament la proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor prin care se prevede că parlamentarii care optează să renunţe la autoturism pot beneficia de o sumă forfetară pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie.

În acelaşi timp, comisia a decis să menţină o prevedere din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit căreia parlamentarii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniile didactic, al cercetării ştiinţifice ori ale creaţiei intelectuale, precum şi în alte domenii stabilite de lege.

Comisia de statut a menţinut forma iniţiatorilor proiectului de modificare a Statutului parlamentarilor în cazul solicitărilor de arestare, reţinere sau percheziţie, făcându-se referire la "motivele concrete şi temeinice" ale cererii procurorilor.

Astfel, în proiectul de lege adoptat de Comisia de statut se menţionează că solicitarea de reţinere, arestare sau percheziţie "trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice, care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei". În baza acestei solicitări, parlamentarii pot decide la nivelul comisiei de specialitate în cel mult 3 zile recomandarea pe care o fac plenului respectivei camere a Parlamentului.

De asemenea, Comisia de statut propune în finalul proiectul de lege un amendament care face referire la abrogarea oricăror prevederi contrare în cazul parlamentarilor. "Orice dispoziţie contrară prezentei legi se abrogă", se arată în finalul raportului comisiei de specialitate.

Definirea conflictului de interese în cazul parlamentarilor a fost eliminată din forma finală a raportului Comisiei sesizate pe fond asupra propunerilor de modificare a Statutului parlamentarilor.

"Există un conflict de interese atunci când un deputat şi/sau un senator are un interes personal care ar putea influenţa nepermis exercitarea funcţiilor sale. Nu există conflict de interese atunci când deputatul şi/sau senatorul beneficiază de un avantaj prin simplul fapt că face parte din populaţie ca ansamblu sau dintr-o categorie extinsă de persoane. Participarea la procesul de legiferare nu constituie conflict de interese", este textul care nu este cuprins în forma finală a statului propus de comisie.

În cadrul şedinţei de luni seară, unul dintre subiectele pe care s-au concentrat discuţiile au privit definirea conflictului de interese în cazul parlamentarilor. Ca urmare a dezacordului dintre reprezentanţii grupurilor parlamentare, s-a renunţat la această prevedere, urmând ca definirea conflictului de interese pentru senatori sau deputaţi să fie reglementată ulterior unor discuţii cu reprezentanţii ANI şi ai Comisiei Europene.









×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close