Antena 3 CNN Politică Parlamentul, pus la regim. Cât ne-ar putea costa întreţinerea parlamentarilor

Parlamentul, pus la regim. Cât ne-ar putea costa întreţinerea parlamentarilor

Parlamentul, pus la regim. Cât ne-ar putea costa întreţinerea parlamentarilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Mai 2015   •   12:45

 Parlamentul ne-ar putea costa în sfârşit mai puţin. Dacă de anul viitor vom reveni la votul pe listă, vom avea cu 132 de senatori şi deputaţi mai puţin decât în prezent. Asta înseamnă economii la buget de peste 6 milioane şi jumătate de euro.

Revenirea la votul pe liste de anul viitor ar însemna în primul rând o reducere semnificativă a numărului de parlamentari faţă de actuala legislatură. Dacă în 2012, au intrat în Parlament 588 de deputaţi şi senatori, mai mulţi decât în Congresul american, în 2016, numărul total s-ar reduce cu 132. Astfel Camera Deputaţilor ar urma să aibă 330 de membri, iar Senatul în jur de 126, în funcţie de coeficientul de reprezentativitate. Iar mai puţini aleşi, înseamnă cheltuieli mai mici.

Peste un million şi jumătate de euro s-ar economisi doar din idemnizaţii. În prezent, salariile aleşilor costa anual în jur de 7 milioane de euro. Pe lângă aceşti bani, ar mai rămâne la buget alte 3 milioane de euro din banii pentru activitatea în teritoriu a parlamentarilor. Sumele forfetare depăşesc în prezent 14 milioane de euro. În plus, senatorii şi deputaţii mai au dreptul la cheltuieli de deplasare şi telefon.

Şi la cazare s-ar face economii consistente. Dacă acum plătim în jur de 4 milioane de euro pentru hotel sau chiria senatorilor şi deputaţilor, din 2016, suma ar putea scădea cu 1 milion 400 de mii de euro. În total, reducerile ar ajunge la aproape 6 milioane şi jumătate de euro pe an. Legea alegerilor parlamentare va intra săptămâna viitoare în dezbaterea comisiei de Cod electoral după ce zilele trecute preşedinţii PSD, PNL şi UDMR s-au întâlnit pentru a debloca discuţiile.

×
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close