Antena 3 CNN Politică PNL îşi lansează candidaţii pentru alegerile parlamentare

PNL îşi lansează candidaţii pentru alegerile parlamentare

PNL îşi lansează candidaţii pentru alegerile parlamentare
22 Sep 2008   •   08:29

Partidul Naţional Liberal îşi lansează, astăzi, candidaţii pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. 7.000 de liberali din toată ţara participă la ceremonia care va vea loc la Sala Polivalentă. Gazda evenimentului este Bogdan Olteanu, şeful de campanie al PNL. Liberalii au şi un invitat special: Graham Watson, preşedintele grupului liberal democraţilor din Parlamentul European.

La ceremonie iau parte o serie de personalităţi ale vieţii publice, care au acceptat să candideze sub sigla PNL: Florin Călinescu, Dida Drăgan, Mihai Pocorschi sau Nicolae Furdui Iancu.

Printre candidaţi se regăsesc şi fostul ambasador al României în Israel, Mariana Stoica. Aceasta va candida în colegiul de deputaţi Orientul Mijlociu, Asia, Africa.

Petre Roman, dar şi fostul purtător de cuvânt al Preşedinţiei, Adriana Săftoiu. Şi miniştrii liberali doresc locuri în Parlamentul României. În calitate de aspiranţi la fotoliile de deputaţi sau senatori vor fi prezenţi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, Eugen Nicolăescu, Cristian David şi ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei.

La eveniment participă şi o delegaţie a PNŢCD care va cuprinde posibilii ţărănişti ce vor candida pe listele PNL-ului. De asemenea, în cadrul ceremoniei de astăzi, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, anunţă în mod oficial că renunţă la candidatura sa în colegiul electoral numărul 2 din sectorul 1 al Capitalei, în favoarea propunerii lansate de liderul PNL Ilfov, de a candida în colegiul electoral ce cuprinde şi localitatea Snagov.

Antena3

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close