Patru dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din Europa și-au unit eforturile în încercarea de a testa lansarea serviciilor de satelit-către-mobil, o inițiativă care ar putea concura cu rețeaua Starlink a miliardarului american Elon Musk, în contextul în care UE încearcăs să devină tot mai independentă tehnologic față de firmele americane, informează TVP.
Deutsche Telekom, Orange, Telefonica și Vodafone au anunțat luni semnarea unei scrisori de intenție în care explorează posibilitatea ca telefoanele compatibile să se poată conecta direct la sateliți, fără a depinde de turnurile de telefonie mobilă tradiționale.
Potrivit planului, cele patru companii ar urma să înființeze infrastructura terestră necesară pentru a susține serviciile de la satelit la mobil, colaborând totodată cu un operator de satelit pentru a oferi conectivitate din spațiu, fără a investi direct într-o constelație de sateliți. Operatorul de satelit nu a fost încă selectat.
Inițiativa apare pe fondul îngrijorărilor tot mai mari din Europa legate de dependența continentului de companiile americane pentru infrastructura critică de comunicații.
„Inițiativa susține ambiția Comisiei Europene de a consolida suveranitatea, securitatea și reziliența Europei în infrastructura critică de conectivitate”, au declarat reprezentanții celor patru operatori de telefonie mobilă, într-un comunicat de presă comun.
Europa lucrează deja la propriul său sistem Starlink
Anunțul vine pe fondul unei controverse tot mai mari legate de Starlink, operat de SpaceX, compania aerospațială condusă de miliardarul american Elon Musk.
Ucraina s-a bazat mult pe terminalele Starlink pentru comunicațiile civile și militare de când Rusia a lansat invazia la scară largă în 2022, în special în zonele unde rețelele convenționale au fost avariate sau distruse.
Totuși, întreruperile comunicațiilor prin satelit din Ucraina din această lună au ridicat noi îngrijorări legate de dependența țării de această rețea controlată de SUA.
Armata ucraineană a semnalat că legătura Starlink se întrerupe atunci când terminalele se deplasează cu peste 160 de kilometri pe oră, o problemă importantă mai ales în cazul dronelor, inclusiv a dronelor folosite la interceptarea dronelor rusești de tip Gheran. Serviciul a fost apoi parțial restabilit, însă limita de viteză a rămas.
Uniunea Europeană lucrează de aproximativ șase ani la propria rețea de sateliți, numită IRIS² - Infrastructure for Resilience, Interconnectivity and Security by Satellite. Sistemul ar urma să ofere conexiuni securizate pentru guverne, companii și cetățeni și să acopere inclusiv zone din Europa și Africa unde rețelele mobile sunt slabe sau inexistente. Pentru securizarea comunicațiilor va fi folosită și tehnologie cuantică, prin infrastructura europeană EuroQCI.
IRIS² ar urma să aibă în total 348 de sateliți: 330 pe orbită joasă și 18 pe orbită medie. Dintre cei aflați pe orbită joasă, 66 vor fi destinați în special apărării, securității și serviciilor de urgență.
Potrivit calculelor Comisiei Europene, noua rețea ar urma să crească semnificativ capacitatea de comunicații securizate disponibile pentru instituțiile publice. Primele lansări sunt programate pentru 2029, iar serviciile ar urma să fie introduse treptat începând din 2029-2030.