Antena 3 CNN Politică Primul mesaj al lui George Simion, în 2026, este pentru membrii AUR: "Platiţi-vă cotizaţiile". Apoi îi ceartă că nu ies la proteste

Primul mesaj al lui George Simion, în 2026, este pentru membrii AUR: "Platiţi-vă cotizaţiile". Apoi îi ceartă că nu ies la proteste

Andrei Paraschiv
<1 minut de citit Publicat la 23:02 07 Ian 2026 Modificat la 13:28 08 Ian 2026
preşedintele aur george simion
Liderul AUR, George Simion. Foto: Agerpres

Liderul partidului AUR, George Simion, a transmis miercuri primul mesaj din 2026. Într-un videoclip postat pe Facebook, le cere membrilor AUR să intre în aplicaţia partidului pentru a-şi plăti cotizaţia şi anunţă un protest pe 15 ianuarie.

"Protest joi, 15 ianuarie, de la ora 18:00. Ne vedem în Piața Universității, la statui. Nu mai comentați, nu mai criticați din spatele unor conturi și pe rețelele de socializare. Faceți eforturi, chiar dacă e frig, ieșiți în stradă, luptați pentru ceea ce este al vostru. Dacă nu vă place de Simion atunci faceți voi un protest, organizați-vă voi într-un partid. Dar nu mai stați deoparte"

Simion le-a cerut membrilor AUR să intre în aplicaţia partidului şi să plătească cotizaţia.

"Ați văzut că și în ultima săptămână au apărut o serie nouă de oameni care se dezic „la comandă” pentru anul 2026. Toți membrii AUR din anii trecuți trebuie să-și reconfirme calitatea de membru în luna ianuarie. Începând cu data de 1 ianuarie, intrați pe aplicație și reconfirmați-vă calitatea de membru al Alianței pentru Unirea Românilor. Plătiți-vă cotizația pentru anul acesta", a spus Simion.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close