Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan, comentariu acid la adresa președintelui PSD: „Dragnea descoperă acum valorile europene şi interesele României”

Raluca Turcan, comentariu acid la adresa președintelui PSD: „Dragnea descoperă acum valorile europene şi interesele României”

Raluca Turcan, comentariu acid la adresa președintelui PSD: „Dragnea descoperă acum valorile europene şi interesele României”
Sursa foto: Foto: Raluca Turcan/Facebook
02 Mar 2017   •   15:31

Președintele interimar Raluca Turcan a scris, pe Facebook, că liderul PSD, Liviu Dragnea, "descoperă acum valorile europene şi interesele României" prin propunerea făcută şefului statului de a consulta partidele pentru stabilirea unei viziuni comune cu privire la viitorul UE, ea arătând că acest subiect este deja clarificat. 

”Liviu Dragnea descoperă acum valorile europene și interesele României. Cam mult prea târziu, dacă avem în vedere acțiunile sale din ultima perioadă care au contrazis exact aceste valori, între care se numără și ideea de stat de drept și egalitate în fața legii sau consolidarea instituțiilor democratice.

Spre deosebire de PSD-ALDE, Partidul Național Liberal a susținut în permanență aceste valori care definesc Uniunea Europeană, atât în plan național, cât și în plan european.

I-aș sugera dnului Dragnea să facă o declarație pe proprie răspundere în care să-și asume un comportament politic în spirit european. Mai pe înțelesul său: să procedeze la fel ca orice alt politician dintr-o țară occidentală atunci când suferă o condamnare, să facă un pas în spate până la reabilitare.

Dacă nu-i este clară dnului Dragnea poziția României, îl invit să consulte relatările de presă cu privire la pozițiile oficiale exprimate de președintele Klaus Iohannis, care a pledat foarte clar și ferm pentru o Europă cu parteneri egali, fără ”mai multe viteze” sau ”cercuri concentrice”. De asemenea, ar face bine să-și întrebe colegii din Parlamentul European cu privire la pozițiile exprimate la fel de clar de europarlamentarii României.

În final, va constata că este ultima persoană, alături de Călin Popescu Tăriceanu, care ar putea să se invite singur la consultări cu șeful statului pe un subiect care e deja clarificat”,  a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close