×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Război pe 1%: "Pretinsul preşedinte" Marian Miluţ, exclus din PNŢCD pentru "abateri disciplinare"

07 Sep 2009   •   18:07
Război pe 1%: "Pretinsul preşedinte" Marian Miluţ, exclus din PNŢCD pentru "abateri disciplinare" 72
Marian Miluþ
Rămăşiţele ţărăniştilor de altădată continuă războiul intestin la umbra singurului procent de care se mai bucură în rândurile electoratului nostalgic după vremurile de altădată. Împărţită încă din vara anului trecut în două tabere, fiecare parte continuă să susţină că legitimitatea conducerii partidului se află în propria sa curte. Luni, contestatarii lui Marian Petre Miluţ, liderul detronat anul trecut în urma unui congres mai mult sau mai puţin statutar, au decis în cadrul Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al PNŢCD să-l excludă din partid pentru "grave abateri disciplinare", săvârşite în calitate de "pretins preşedinte" al partidului.
Potrivit PNŢCD Cluj, decizia a fost luată în 2 septembrie, în lipsa lui Miluţ, completul de judecată fiind compus din patru persoane şi avându-l ca preşedinte pe Grigore Lăpuşanu.
"Prin sesizarea înaintată la Juriul de Onoare, Disciplină şi Arbitraj de către membrii Comitetului Naţional de Conducere (CNC) din PNŢCD, s-a solicitat excluderea domnului Marian Petre Miluţ din PNŢCD. În susţinerea cererii, se invocă abateri grave disciplinare comise de către domnul Marian Petre Miluţ, în calitate de pretins preşedinte al PNŢCD", se arată într-un comunicat de presă documentul citat.
Marian Miluţ se acuzat de îndepărtarea personalităţilor PNŢCD din funcţiile deţinute din BNC, CNC şi din fruntea organizaţiilor teritoriale, de emiterea unor "hotărâri abuzive" de desfiinţare a Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj drept "act de răzbunare", ca urmare a hotărârilor de anulare a îndepărtărilor din funcţiile de conducere BNC, CNC şi din fruntea unor organizaţii teritoriale, de abateri disciplinare săvârşite în legătură cu desfăşurarea Congresului Extraordinar din 24 august 2008, convocat în mod statutar de organizaţiile teritoriale ale partidului.
"În mod abuziv, domnul Marian Petre Miluţ, fost preşedinte în acea perioadă, a refuzat organizarea Congresului Extraordinar, deşi statutar convocat, şi totodată a boicotat Congresul prin neparticipare", se precizează în comunicat.
De asemenea, Marian Miluţ este acuzat de creare de foruri naţionale de conducere ale partidului nestatutare, respectiv BNC şi CNC, "alcătuite din persoane lipsite de calitate de membru al partidului".
"Aceste aşa-zise foruri naţionale de conducere adoptă hotărâri lipsite de orice temei statutar şi legal, fiind prezentate în mod abuziv ca acte oficiale în cadrul partidului şi în afara acestuia", se menţionează în comunicat.
Miluţ mai este învinuit de săvârşirea unor "abateri disciplinare grave" împotriva unităţii PNŢCD, "constând în acţiuni de provocare, menţinere şi promovare a sciziunii în partid, prin incitarea conducerilor organizaţiilor teritoriale care nu au participat la Congresul Extraordinar, prin numirea altor persoane în funcţiile de conducere în locul celor care au participat la Congres, în multe cazuri nefiind nici membri PNŢCD".
"Alte acţiuni care au provocat sciziune în partid sunt numirile de preşedinţi interimari la unele organizaţii teritoriale, comunicate şi hotărâri luate la nivel central, de organe nestatutar alcătuite, împotriva voinţei majoritare chiar din cadrul acestor organe; ameninţări grave la adresa consilierilor locali şi judeţeni care şi-au manifestat dezaprobarea faţă de activitatea domnului Marian Petre Miluţ", se menţionează în document.
Antean3.ro

sati