Antena 3 CNN Politică Sinteza Zilei: Ţara ne vrea proşti? Sunteţi ruşinaţi sau sunteţi mândri de România?

Sinteza Zilei: Ţara ne vrea proşti? Sunteţi ruşinaţi sau sunteţi mândri de România?

Sinteza Zilei: Ţara ne vrea proşti? Sunteţi ruşinaţi sau sunteţi mândri de România?
11 Sep 2008   •   23:18
"Este o ţară care s-a născut, a trăit şi există şi acum prin respectul faţă de valori, faţă de sacrificiu, şi eroismul celor care şi-au vărsat sângele pentru ca această naţiune să fie astăzi ce e, pe soclul libertăţii acolo unde a aşezat-o Dumnezeu. Sunt valori care în România au fost uitate, ne batem joc de ele, nu suntem capabili să le promovăm", este declaraţia admirativă a domnului Vlad Stan la adresa Statelor Unite.



Emisiunea Sinteza Zilei de joi a venit în continuarea ediţiei precedente. S-a vorbit şi de această dată despre România, despre politicieni, şi despre lucrurile care ne împiedică să progresăm ca naţiune. În contrast au fost arătate imagini care subliniază patriotismul şi dăruirea americanilor faţă de ţara lor.



Domnul Ion Cristoiu s-a arătat rezervat faţă de "momentul de lirism" traversat de Mihai Gâdea şi Vlad Stan referitor la perfecţiunea naţiunii americane.

Din punct de vedere istoric, se împlinesc pe 11 septembrie 7 ani de la atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene din New York, iar local 3 ani de la declaraţia preşedintelui Băsescu la deschiderea anului şcolar, declaraţie în care nu se sfia să admită că nu a fost un elev modest, care evita să dea ochii cu profesorii de frică să nu ia un 4.



"Nu că vreau să îi iau apărarea, dar nu aş exagera; în discursul ăla a vrut să facă pe placul copiilor", a opinat Ion Cristoiu.

Poate că într-o zi vom găsi motive să fim mândri că suntem români. Deocamdată Victor Socaciu dă glas unei părţi a românilor, subliniind în stilul său propriu defectele noastre şi ale celor care ne conduc:



×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close