Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, la ceas aniversar. Ce mesaj i-a scris fiica sa cea mică pe o rețea de socializare (FOTO)

Traian Băsescu, la ceas aniversar. Ce mesaj i-a scris fiica sa cea mică pe o rețea de socializare (FOTO)

Traian Băsescu, la ceas aniversar. Ce mesaj i-a scris fiica sa cea mică pe o rețea de socializare (FOTO)
Sursa foto: Foto: Facebook/Traian Basescu
04 Noi 2017   •   16:49

Traian Băsescu își sărbătorește, sâmbătă, ziua de naștere. Fostul președinte a împlinit 66 de ani, iar fiica sa cea mică a ținut să-i transmită un mesaj public pe pagina sa de Facebook.

„De ziua ta, îţi dorim multă sănătate! La mulţi ani, tati!”, a scris Elena Băsescu.

Mezina fostului președinte a postat și o fotografie în care apar, alături de Traian şi Maria Băsescu, cei doi copii ai săi, Sofia şi Traian Jr, toţi cei patru stând pe treptele unei vile, iar fostul preşedite fiind surprins în timp ce tăia dintr-un măr.

×
Subiecte în articol: mesaj emotionant Elena Băsescu
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close