Antena 3 CNN Politică Trei organizaţii PNL, dizolvate. Preşedinţii de la Sectorul 1, Mehedinţi şi Dâmboviţa, demişi

Trei organizaţii PNL, dizolvate. Preşedinţii de la Sectorul 1, Mehedinţi şi Dâmboviţa, demişi

Trei organizaţii PNL, dizolvate. Preşedinţii de la Sectorul 1, Mehedinţi şi Dâmboviţa, demişi
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de M.Z.    |    19 Oct 2012   •   16:48
UPDATE 16.46 - Organizaţiile PNL Mehedinţi şi Dâmboviţa au fost dizolvate. Preşedinţii acestor filiale au fost demişi, a anunţat preşedintele PNL Crin Antonescu, în urma reuniunilor Biroul Politic Central, respectiv Consiliului National Executiv al PNL.

Antonescu a precizat că decizia demiterii preşedintelui PNL Sector 1 au fost luată cu 42 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi un vot anulat, un vot identic fiind înregistrat pentru dizolvarea Biroului teritorial PNL Sector 1.
   
Potrivit lui Antonescu, şi deciziile privitoare la conducerile PNL Dâmboviţa şi PNL Mehedinţi s-au luat "cu un vot categoric".


Antonescu a precizat că în cazul PNL Mehedinţi, conducerea interimară a filialei va fi asigurată de Marcel Vela, care conduce şi filiala din Caraş Severin. Până acum, şeful organizaţiei a fost Liviu Mazilu.
   
La şefia PNL Dâmboviţa a fost desemnat Mihai Volinturu. Filiala Dâmboviţa era condusă de Gabriel Grozavu.







×
Parteneri
Șefa ASSMB, Oana Sivache, plasată sub control judiciar de DNA
x close