Antena 3 CNN Politică Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu: „Am adoptat decizia de a nu candida la nicio funcţie de conducere”

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu: „Am adoptat decizia de a nu candida la nicio funcţie de conducere”

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu: „Am adoptat decizia de a nu candida la nicio funcţie de conducere”
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Mar 2017   •   18:24

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare, că împreună cu Cezar Preda s-au autocaracterizat ironic ca fiind „expiraţi”, în condiţiile în care ambii au decis să nu candideze la vreo funcţie de conducere la Congresul din 17 iunie.

„La începutul acestei şedinţe, împreună cu Cezar Preda, pentru că şi eu, ca şi el, am adoptat decizia de a nu candida la nicio funcţie de conducere la acest Congres, ne-am autocaracterizat ironic ca fiind expiraţi. La alegerile parlamentare din decembrie, PNL a luat decizia să facă o înnoire masivă a candidaţilor. Această înnoire a produs de multe ori ceea ce se numeşte omul nou. Eu mi-aş dori ca omul nou să nu fie caracterizat de următoarele proprietăţi: să fi făcut parte din structurile de conducere ale partidului, dar care să nu aibă nicio treabă cu vreo responsabilitate pe care o aruncă în spatele altora, să se împăuneze cu rezultatele electorale ale altora - preşedinţi de consilii judeţene şi primari de municipii reşedinţă de judeţ, să fi încasat zeci de mii de euro de la unităţi de reglementare, ca salariu, cu sprijinul unor mentori politici pe care unii îi reneagă şi îi înjură şi mai ales să nu caute obsesiv adversari în interiorul partidului”, a afirmat Mihai Voicu.

×
Subiecte în articol: Mihai Voicu candidatura
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close