Antena 3 CNN Actualitate Ponta este de acord cu organizarea unui referendum pentru Roşia Montană

Ponta este de acord cu organizarea unui referendum pentru Roşia Montană

Ponta este de acord cu organizarea unui referendum pentru Roşia Montană
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de S.T.    |    02 Sep 2013   •   13:12

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că este de acord cu organizarea unui referendum pentru Roşia Montană.

Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montană. Proiectul urmează să fie adoptat de Parlament

Potrivit preşedintelui PNL, Crin Antonescu, trebuie constituită o comisie care să se dedice acestui proiect.

"Va fi o comisie deschisă în care oamenii, organizaţiile nonguvernamentale şi cei interesaţi în acest subiect să se exprime. Să o poată face nu doar în stradă, nu doar pe forumuri, nu doar în presă, ci şi acolo unde se ia decizia", a declarat Antonescu.

Victor Ponta a spus că salută propunerea liderului PNL pentru constituirea unei comisii parlamentare speciale care să analizeze proiectul privind Roşia Montană.

Citeşte şi:

SONDAJ. Majoritatea românilor este de acord cu proiectul Roşia Montană


×
Subiecte în articol: Victor Ponta Crin Antonescu
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close