Antena 3 CNN Show Showbiz Concertul AC/DC, confirmat pe site-ul oficial al trupei. Biletele vor fi puse în vânzare miercuri

Concertul AC/DC, confirmat pe site-ul oficial al trupei. Biletele vor fi puse în vânzare miercuri

Concertul AC/DC, confirmat pe site-ul oficial al trupei. Biletele vor fi puse în vânzare miercuri
15 Dec 2009   •   17:32

Veste bună pentru fanii AC/DC! Concertul AC/DC în România a fost confirmat pe site-ul oficial al formaţiei. Potrivit acestuia, trupa va concerta pe 16 mai 2010, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Biletele vor fi puse în vânzare începând de miercuri dimineaţă, de la ora 09.00, a declarat Valentin Vasiloiu, Managing Director al companiei de ticketing Eventim, potrivit Mediafax. Ele vor costa 120 lei, 250 lei şi 450 lei (VIP) şi vor putea fi achiziţionate din magazinele Vodafone, librăriile Cărtureşti şi librăriile Humanitas.



Alte două formaţii rock de prestigiu, Metallica şi Rammstein, şi-au anunţat deja venirea în România. Cele două trupe vor concerta în cadrul festivalului Sonisphere, în perioada 25-27 iunie 2010. Şi Eric Clapton a confirmat că va susţine un concert în ţara noastră anul viitor. El va cânta alături de Steve Winwood pe 11 iunie la Bucureşti.

Formaţia AC/DC a fost fondată în 1973, la Sydney, Australia, de fraţii Angus şi Malcolm Young. Trupa a trecut prin mai multe formule înainte de a lansa albumul de debut, "High Voltage" (1975). Componenţa a rămas stabilă până când basistul Cliff Williams l-a înlocuit pe Mark Evans, în 1977, an în care a fost lansat "Highway to Hell", cel mai cunoscut album din istoria trupei.

Solistul trupei, Bon Scott, a murit pe 19 februarie 1980, la vârsta de 33 de ani, din cauza abuzului de alcool. Membrii trupei AC/DC, împreună cu noul solist al lor, Brian Johnson, au înregistrat apoi "Back in Black", un tribut adus lui Bon Scott, acesta devenind ulterior al cincilea cel mai bine vândut album din istorie.

Trupa s-a situat pe locul al patrulea în topul 100 VH1 al celor mai mari artişti de hard rock.

Concertul AC/DC în Romania este un eveniment organizat de East European Concert şi Marcel Avram, împreună cu D&D East Entertainment.



Dana Sînpetru, Ionuţ Saioc, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: AC/DC concert România
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close