Antena 3 CNN Show Showbiz Jack Nicholson, sufletul petrecerilor. Actorul petrece pe ringul de dans (FOTO)

Jack Nicholson, sufletul petrecerilor. Actorul petrece pe ringul de dans (FOTO)

Jack Nicholson, sufletul petrecerilor. Actorul petrece pe ringul de dans (FOTO)
Sursa foto: Jack Nicholson
04 Aug 2009   •   14:50

În ciuda vârstei sale înaintate, Jack Nicholson este sufletul petrecerilor, lucru confirmat de fotografiile următoare. Aflat în vacanţă pe Riviera Franceză, actorul dansează cot la cot cu o fată care i-ar putea fi nepoată.

O persoană aflată la petrecerea la care a luat parte actorul susţine că Nicholson a făcut eforturi mari pentru a-şi duce dansul la bun sfârşit. ?Mişcările lui Jack erau cam stângace. Când a început să danseze Twist şi s-a aplecat, ne întrebam decă se va mai putea ridica?.

În aceeaşi zi, el a fost văzut făcând pluta în Marea Mediterană în timp ce se bucura de un trabuc.

Potrivit The Telegraph, Nicholson se află în vacanţă în sudul Franţei, alături de fiica lui de 18 ani şi de prieteni.



Antena3.ro

×
Parteneri
Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu
x close