La doar 17 ani, designerul Isabela Walter şi-a lansat cea de-a treia colecţie. Eveniment fashion de excepţie

09 Sep 2014   •   16:29
Vorbind franc despre identitate şi schimbare, Isabela Walter revine cu o nouă viziune artistică ȋntr-o abordare avangardistă care, de data aceasta, se desfăşoară și pe teritoriul creaţiei masculine.

Prezentată pe 4 septembrie, la Cercul Militar din Bucureşti, ȋn atmosfera selectă a Sălii de Marmură, colecţia Isabelei Walter a adus ȋn faţa publicului, ȋntr-un stil eclectic bine strunit, know how-ul englezesc transpus pe linia vestimentară românească realizând un concept perfect integrat cu mesajul colecţiei,  punându-si în valoare calităţile creatoare la cei 17 ani.

Folosind în special geometria, Isabela şi-a structurat discursul vestimentar pe nivelele unui limbaj estetic al asimetriilor şi suprapunerilor, dând unicitate, dinamică şi energie fiecărei ţinute. Negrul și albul sunt non culorile care au stat la baza colecţiei, iar ideile originale ale designerului s-au aliniat ȋntr-o suită de ţinute realizate din materiale experimentale, cu o puternică personalitate, pline de senzaţii şi lumină.

La evenimentul unic in peisajul autohton, au participat peste 300 de invitaţi printre care Diana Munteanu, Radu Valcan, Ana Morodan, Oana Roman, Joaquin Bonilla, DJ Wanda, Vali Bărbulescu, Rebecca Walter, Mirela Bucoviceanu, Ovidiu Buta, Iulia Zgripcea, Ozana Barabancea, Lora, Oilivia Păunescu, Nadina Câmpean, Laura Lazăr, Vicenţiu Octavian, Florin Dobre, Silvana Berciu, Mona Moisescu, Lara Ionescu, Silvia Serban, alături de colegii de la Londra care au venit să o susţină.

  fall winter 2014-2015 - este o colecţie dedicată unei generații nonconformiste, o adevărată provocare mixtă de emoţii, imaginaţie şi artă.


Isabela Walter
A arătat încă din copilărie interes pentru arta, pasiune pentru creativitate,  iar pe  parcursul  anilor şi-a dezvoltat acest talent prin pregătiri în cadrul anumitor cursuri şi a studiului individual, trecând de la pictură la design şi grafică, sub ȋndrumarea unor renumiti profesori din cadrul Universităţii Central Saint Martins din Londra.

Curajoasa si impulsionată de succesul celor două colecţii, prima lansată la doar 14 ani, a ales să studieze Fine Arts, Media & Textiles  în cadrul Colegiului Hurtwood House din Marea Britanie. Astăzi, Isabela locuieşte şi studiază Artele la Londra, iar visul ei este să-şi dedice viaţa acestei pasiuni, să transmită prin aceasta bucuria de a trăi şi puterea de a se exprima, fiind o tânără pasionată de frumos, cu un uriaş talent artistic.

Parteneri
x close