Antena 3 CNN Show Showbiz Michael Moore i-a cerut lui Barack Obama să nu mai trimită trupe în Afganistan

Michael Moore i-a cerut lui Barack Obama să nu mai trimită trupe în Afganistan

Michael Moore i-a cerut lui Barack Obama să nu mai trimită trupe în Afganistan
30 Noi 2009   •   13:26

Cineastul american Michael Moore i-a solicitat preşedintelui Barack Obama să nu trimită trupe suplimentare în Afganistan. Potrivit AFP, Moore i-a trimis lui Obama un mesaj din partea tatălui său, care a luptat în Al Doilea Război Mondial.


"Domnule Obama, dumneavoastră nu ştiţi ce înseamnă războiul. Noi, însă, l-am cunoscut deja şi nu mai vrem să trecem prin asta", a declarat Michael Moore, precizând că i-a trimis o cerere personală din partea tatălui său şi a unuia dintre prietenii lui japonezi. Declaraţia a fost făcută în timpul unei conferinţe de presă organizate la Tokyo, cu ocazia lansării celui mai recent film al său despre criza financiară, "Capitalism: A Love Story".


În 2004, Michael Moore a câştigat trofeul Palme d'Or la Cannes, cu filmul "Fahrenheit 9/11", considerat de critici un manifest împotriva fostului preşedinte american George W. Bush şi a războiului dus în Irak de administraţia acestuia.


Preşedintele Obama ar trebui să anunţe, marţi, trimiterea în Afganistan a altor zeci de mii de soldaţi care vor avea rolul de a învinge rezistenţa talibanilor.

"Să nu deveniţi ca noi. Rămâneţi japonezi!", a declarat zâmbind cineastul american, întrebat fiind de un jurnalist dacă are un mesaj pentru poporul japonez.

Michael Moore a apreciat, de asemenea, Constituţia pacifistă a Japoniei, adoptată după înfrângerea ţăriii în 1945. În aceasta se precizează că este interzisă trimiterea de trupe în afara frontierelor naţionale.

El le-a avertizat însă pe gazdele sale nipone, care au participat totuşi la câteva misiuni de sprijin logistic şi de reconstrucţie a unor obiective civile în Irak şi Afganistan, să nu se îndepărteze de spiritul Constituţiei.


Moore este considerat un cineast cu simpatii de stânga. În 2003 el a primit premiul Oscar pentru filmul său "Cântec pentru un masacru/ Bowling for Columbine", un manifest împotriva armelor de foc . El este şi autorul documentarului "Sicko" (2007) - despre sistemul naţional american de sănătate.

CAPITALISM: A LOVE STORY - CEA MAI RECENTĂ PRODUCŢIE MICHAEL MOORE


Antena3.ro

×
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close