Antena 3 CNN Show Showbiz Oana Zăvoranu, internată de urgenţă la spital. Telenovela cu vrăjitoarele a extenuat-o

Oana Zăvoranu, internată de urgenţă la spital. Telenovela cu vrăjitoarele a extenuat-o

Oana Zăvoranu, internată de urgenţă la spital. Telenovela cu vrăjitoarele a extenuat-o
Sursa foto: Foto: Mediafax
06 Feb 2012   •   22:16

Oana Zăvoranu a ajuns, din nou, la spital. De data aceasta extenuarea ar fi adus-o pe mâna medicilor. Stresul din ultima perioadă şi telenovela cu vrăjitoarele în care Oana n-a renunţat nicio clipă la rolul principal au epuizat-o.

După ce i s-au făcut câteva investigaţii şi i s-a administrat calciu, Oana a fost externată. Nu a plecat pe picioare ei. Bruneta a fost transportată de ambulanţa privată care a şi adus-o la spital.

Problemele de sănătate ale Oanei par să vină pe fond nervos. Sâmbătă după amiază, în jurul orei 16:30, vedeta nu a mai suportat durerile de cap şi a hotărât să cheme salvarea. A fost transportată de urgenţă, la Spitalul Floreasca, unde a stat internată, până aseară. Imediat ce a ajuns acasă, Oana a ţinut să-şi liniştească fanii cu un mesaj postat pe Facebook.

"Dragii mei, nu mă simt încă bine acum dar sunt puternică şi mă mai încearcă şi pe mine, ca pe orice om, oboseala acumulată şi stresul. Dar sper că voi fi bine :)) Vă iubesc tare, vă rog să aveţi încredere doar în mine, eu nu vă mint niciodată. Love u really much, Oana!"

Nu este prima oară când Oana Zăvoranu acuză probleme de sănătate. În urmă cu aproximativ un an, vedeta a fost luată cu salvarea dintr-o cafenea din Dorobanţi, după ce a leşinat şi a început să-i curgă sânge din nas. Tot stresul se pare că a răpus-o şi atunci.

Grijuliu, Cătălin Botezatu s-a numărat printre puţinii care au vizitat-o atunci, la spital. Oana a pierdut atunci sarcina pe care susţinea că o are cu Tudy, controversatul personaj cu care l-ar fi înşelat pe Pepe.

 




×
Subiecte în articol: Oana Zavoranu stres
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close