Dana Rogoz, pusă într-o situaţie dificilă din cauza moştenirii de la tatăl său. Ce a dezvăluit actriţa prietenilor săi

de D.G.    |    31 Aug 2016   •   20:24
Dana Rogoz, pusă într-o situaţie dificilă din cauza moştenirii de la tatăl său. Ce a dezvăluit actriţa prietenilor săi sursa: Facebook

Dana Rogoz a mărturisit pe blogul său că trece prin momente dificile. Actriţa a mers la notar împreună cu fraţii săi pentru a împărţi moşternirea lăsată de tatăl lor, o garsonieră care urmează să fie vândută.

Dana Rogoz povesteşte că nu ştie cum să cheltuiască banii în aşa fel încât să fie împăcată cu sine că va rămâne cu o amintire simbolică de la tatăl ei.

„Scriu aceste rânduri din sala de aşteptare a unui notariat, aşteptându-i pe fraţii mei. După mai bine de 2 ani de la moartea tatălui nostru, vindem o garsoniera care ne-a rămas ca moştenire. Este garsoniera bunicii din partea tatălui de fapt, care a murit cu un an înaintea lui. Postarea aceasta nu e vreo «spălare de rufe» în public, cum şi-ar dori presa de scandal. E doar o destăinuire a frământărilor ce mi-au ocupat mintea în ultimele zile.  Şi care îmi dau o migrena cumplita chiar în acest moment.

Pasul asta e mai complicat decât îmi imaginam. Se vinde ceva ce îmi aducea aminte de tata. E ceva ce rămăsese în urma lui, ca o dovada a vieţii lui. Sigur ca nu sunt absurda.  Îmi dau seama ca banii ăştia împărţiţi la 3 îi vor ajuta pe fraţii mei şi vor însemna ceva şi pentru mine… dar ce? Asta e marea întrebare. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să îi risipesc în timp pe «cheltuieli diverse». Vreau sa ştiu bine care a fost destinaţia lor. Şi am 3 variante momentan:

1. Îi pun într-un cont pentru Vlad, ca un “cadou” de la bunicul.

2. Fac o călătorie lunga, cu familia, ştiind ca lui tata ii plăceau călătoriile

3. Îi investesc într-un film regizat de Radu, pe care ni-l dorim amândoi de vreo 14 ani, şi care poate ca ar însemna ceva în timp şi pentru Vlad. Un film pentru tata, în care sa fac un rol de care ar fi mândru.

Habar n-am. Chiar e greu. Vă las. Trebuie sa semnez actele. Au venit fraţii.  Poate aţi trecut prin situaţia asta şi ma puteţi ajuta cu un sfat. Nu voi fi liniştită pana nu iau o hotărâre clara legata de ce voi face cu aceşti bani, pe care nu mi-i doream, nu ii aşteptăm, sigur nu acum. Cu peste multi, multi ani“, a scris Dana Rogoz.

Parteneri
x close