Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto După cel mai slab start de sezon din ultimii 28 de ani, Ferrari se gândește la 2010

După cel mai slab start de sezon din ultimii 28 de ani, Ferrari se gândește la 2010

După cel mai slab start de sezon din ultimii 28 de ani, Ferrari se gândește la 2010
20 Apr 2009   •   17:29

Șeful echipei Ferrari, Stefano Domenicali, a declarat că formația italiană ar putea să renunțe la lupta pentru sezonul 2009 după următoarele două curse. După ce nu a reușit să acumuleze nici măcar un punct în primele trei curse ale sezonului, ocupând ultimul loc în clasamentul constructorilor, alături de Force India, campioana en-titre este în pericol să ajungă de tot râsul.

După Marele Premiu al Chinei, de duminică, Domenicali a declarat că formația sa nu va abandona lupta, într-un sezon dominat până acum de Red Bull și Brawn GP. Totuși, el a mărturisit că dacă situația nu se îmbunătățește odată cu revenirea în Europa, Ferrari va renunța la sezonul 2009 și va începe să își facă planuri pentru 2010.

?Cred că trebuie să așteptăm. Să avem răbdare. Nu este ușor, știu asta, dar trebuie să rămânem calmi pentru că sunt multe lucruri care se pot schimba repede. Prioritar este să acumulăm primele puncte în acest sezon?, a spus Domenicali.

Întrebat direct dacă Ferrari se gândește să treacă de la recuperarea sezonului 2009 la planificarea celui din 2010, Domenicali a declarat: ?Cred că vom ști exact unde ne aflăm după Marele Premiu al Spaniei. Deci când venim în Europa, practic?.

Faptul că a terminat și cursa de la Shanghai fără să acumuleze niciun punct înseamnă pentru Ferrari că are cel mai slab debut de sezon din ultimii 28 de ani.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ferrari Formula 1
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close