Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Sebastian Vettel a depăşit recordul de pole-uri al lui Nigel Mansell

Sebastian Vettel a depăşit recordul de pole-uri al lui Nigel Mansell

Sebastian Vettel a depăşit recordul de pole-uri al lui Nigel Mansell
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    26 Noi 2011   •   20:12

Sebastian Vettel va pleca din pole-position în Marele Premiu al Braziliei de la Interlagos, ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Este pentru a 15-a oară în acest an când pilotul german al echipei Red Bull va ocupa prima poziţie a grilei de start, performanţă prin care dublul campion mondial a depăşit recordul de 14 pole position-uri într-un sezon, stabilit de Nigel Mansell în 1992.

Vettel va fi urmat de coechipierul său, australianul Mark Webber, în timp ce piloţii de la McLaren, britanicii Jenson Button şi Lewis Hamilton, ocupă locurile 3 şi 4. Spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) nu a reuşit nici de această dată să se claseze mai sus de poziţia a 5-a, fiind urmat de germanul Nico Rosberg (Mercedes) şi de brazilianul Felipe Massa (Ferrari).

Massa nu este singurul reprezentant al gazdelor în primii zece, Bruno Senna (Renault) reuşind al nouălea timp, în spatele germanului Adrian Sutil (Force India), dar în faţa lui Michael Schumacher (Mercedes). Cel de-al treilea brazilian, Rubens Barrichello (Williams), va pleca de pe poziţia a 12-a a grilei.

Marele Premiu al Braziliei va avea loc duminică, începând cu ora 18, ora României.

Rezultate calificări MP al Braziliei

1.  Sebastian Vettel (Germania) Red Bull 01:11.918
2.  Mark Webber (Australia) Red Bull 01:12.099
3.  Jenson Button (Marea Britanie) McLaren 01:12.283
4.  Lewis Hamilton (Marea Britanie) McLaren 01:12.480
5.  Fernando Alonso (Spania) Ferrari 01:12.591
6.  Nico Rosberg (Germania) Mercedes GP 01:13.050
7.  Felipe Massa (Brazilia) Ferrari 01:13.068
8.  Adrian Sutil (Germania) Force India 01:13.298
9.  Bruno Senna (Brazilia) Renault 01:13.761
10.Michael Schumacher (Germania) Mercedes GP fără timp
11.Paul di Resta (Marea Britanie) Force India 01:13.584
12.Rubens Barrichello (Brazilia) Williams 01:13.801
13.Jaime Alguersuari (Spania) Toro Rosso 01:13.804
14.Sebastien Buemi (Elveţia) Toro Rosso 01:13.919
15.Vitaly Petrov (Rusia) Renault 01:14.053
16.Kamui Kobayashi (Japonia) Sauber 01:14.129
17.Sergio Perez (Mexic) Sauber 01:14.182
18.Pastor Maldonado (Venezuela) Williams 01:14.625
19.Heikki Kovalainen (Finlanda) Lotus 01:15.068
20.Jarno Trulli (Italia) Lotus 01:15.358
21.Vitantonio Liuzzi (Italia) Hispania 01:16.631
22.Daniel Ricciardo (Australia) Hispania 01:16.890
23.Jerome d`Ambrosio (Belgia) Virgin 01:17.019
24.Timo Glock (Germania) Virgin 01:17.060.

×
Subiecte în articol: Sebastian Vettel CM de Formula1
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close