Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Oltchim învinge iar în Liga Campionilor şi este pe primul loc în grupă

Oltchim învinge iar în Liga Campionilor şi este pe primul loc în grupă

Oltchim învinge iar în Liga Campionilor şi este pe primul loc în grupă
Sursa foto: steluta luca
01 Noi 2009   •   21:21

Formaţia de handbal feminin Oltchim Râmnicu-Vâlcea a obţinut, duminică, cea de-a doua victorie din grupa C a Ligii campionilor din tot atâtea meciuri, în faţa echipei ruse Zvezda Zvenigorod. Vâlcencele lui Radu Voina s-au impus cu 31-27, după ce la pauză scorul fusese 18-16. Următorul meci european al româncelor va fi acasă, pe 8 noiembrie, cu Gyor.
Oltchim s-a impus într-o manieră categorică, duminică, în faţa formaţiei ruse Zvezda Zvenigorod, datoriă golurilor lui Cristina Neagu, Ramona Maier sau Steluţa Luca. În cealaltă partidă a grupei, unguroaicele de la Gyor au învins Itxako, din Spania, cu 29-28, într-o partidă în care românca Aurelia Brădeanu a revenit în activitatea competiţională după ce a lipsit multe luni de zile după ce a rămas însărcinată şi a născut pe 7 iunie un băiat, potrivit Mediafax.
Oltchim va mai juca partidele:
8 noiembrie - acasă, cu Gyor ETO (Ungaria)
14 noiembrie - în deplasare, cu Zvezda Zvenigorod
10 ianuarie 2010 - acasă, cu SD Itxako
17 ianuarie 2010 - în deplasare, cu Gyor ETO.
Clasamentul grupei C
1. Oltchim 4puncte 58-51
2. Zvezda 2punte 61-60
3. Gyor 2puncte 58-62
4. Itxako 0 puncte 52-56
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Oltchim Liga Campionilor Cristina Neagu
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close