Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Cel mai bogat fotbalist din lume este miliardar și joacă în Spania. Nu este nici Messi, nici Ronaldo

Cel mai bogat fotbalist din lume este miliardar și joacă în Spania. Nu este nici Messi, nici Ronaldo

Cel mai bogat fotbalist din lume este miliardar și joacă în Spania. Nu este nici Messi, nici Ronaldo
08 Feb 2018   •   18:20

Mathieu Flamini, mijlocaşul francez care a semnat săptămâna trecută cu echipa spaniolă Getafe, este prezentat de ziarul Marca drept "cel mai bogat" fotbalist din lume. 

Fostul jucător al lui Arsenal şi Milan, care va împlini luna viitoare 34 de ani, este coproprietarul unei firme din domeniul bioindustriei, GF Bio Technicals, evaluată la 30 de miliarde de euro. Fotbalistul a iniţiat foarte discret această afacere în urmă cu zece ani, împreună cu un asociat italian. Cu mai multe milioane de euro, el a lansat acest startup specializat în producerea acidului levulinic, o moleculă extrasă din deşeurile vegetale şi prezentată ca un posibil înlocuitor al petrolului. 

Flamini este coproprietarul acestei firme cu sediul în Olanda, care produce în Italia şi s-a extins în Statele Unite. 

Calitatea de coproprietar al acestei firme l-a adus anul 2017 pe Flamini în atenţia anchetei "Paradise Papers", aminteşte presa franceză. Potrivit acestei anchete, Flamini ar fi acţionarul mai multor firme cu sediul în Malta şi în Insulele Virgine Britanice şi ar fi legat de oligarhul rus Alişer Usmanov, acţionar al lui Arsenal. Fotbalistul nu a comentat niciodată aceste dezvăluiri. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close