Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Chivu, tot mai aproape de Ajax. Frank De Boer: „Avem acordul lui”

Chivu, tot mai aproape de Ajax. Frank De Boer: „Avem acordul lui”

Chivu, tot mai aproape de Ajax. Frank De Boer: „Avem acordul lui”
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    24 Dec 2011   •   09:33

Cristi Chivu este tot mai aproape de o revenire la Ajax Amsterdam, prima echipă la care a evoluat după plecarea din România.

 
Fostul căpitan al echipei naţionale va intra în ultimele şase luni de contract cu actuala sa formaţie, Inter Milano, iar conducerea nerazzurrilor nu a dat semne că ar dori să-i prelungească înţelegerea fotbalistului român.
 
Din acest motiv, zvonurile privind o eventuală plecare a lui Chivu încă din această iarnă s-au înmulţit. Favorită pentru a obţine semnatura fundaşului de 31 de ani este Ajax Amsterdam, echipa de la care Cristi a venit în Serie A în 2003, după patru ani petrecuţi alături de „lăncieri”.
 
Revenirea în Eredivisie nu este singura variantă pentru Chivu. Fostul său antrenor de la Inter, Jose Mourinho, îl doreşte pe român la Real Madrid, iar Giovanni Becali a dezvăluit că de serviciile sale este interesată şi Paris St. Germain, liderul din Ligue 1.
 
Cu toate acestea, tehnicianul lui Ajax, Frank de Boer, a dezvăluit că între clubul din Amsterdam şi Chivu există deja un acord.
 
Îl vrem pe Chivu şi ar fi grozav să-l avem aici. Ştiu că suntem în competiţie cu Real Madrid, dar noi avem deja acordul lui”, a declarat De Boer, conforma Gazzetta dello Sport.
 
Cristi Chivu se află la al nouălea sezon în Serie A, patru la AS Roma şi cinci la Inter Milano, perioadă în care a cucerit 3 titluri de campion, 3 Cupe şi 2 Supercupe ale Italiei, Liga Campionilor şi Mondialul cluburilor.
 
La Ajax, unde a jucat timp de patru ani, între 1999 şi 2003, a fost căpitan de echipă, postură din care a câştigat un titlu de campion, o Cupă şi o Supercupă a Olandei. 

 

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close