Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Copa America: Argentina învinge Costa Rica şi se califică în sferturile de finală

Copa America: Argentina învinge Costa Rica şi se califică în sferturile de finală

Copa America: Argentina învinge Costa Rica şi se califică în sferturile de finală
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
12 Iul 2011   •   10:28

Leo Messi a ieşit la rampă exact când Argentina avea nevoie de el şi, cu două pase decisive, a condus naţionala „pumelor” spre prima victorie de la Copa America, 3-0 împotriva Costa Ricăi, succes care asigură calificarea echipei lui Sergio Batista în sferturile de finală ale competiţiei.

După două egaluri consecutive, Argentina nu-şi permitea niciun pas greşit în ultimul meci din grupă. Costa Rica avea şi avantajul remizei pentru a-şi asigura prezenţa în sferturi, însă n-a reuşit să reziste decât până în minutul 45, când Aguero a profitat de respingerea greşită a portarului Leonel Moreira şi a deschis scorul.

Gazedele turneului s-au dezlănţuit după pauză, mai ales că a fost una din acele zile în care Messi este greu de oprit. Deşi nu a marcat, starul Barcelonei le-a pasat decisiv lui Aguero, care a ajuns la a treia reuşită de la Copa America şi a devenit golgheterul competiţiei, şi lui Di Maria.

Cu 5 puncte, Argentina încheie pe locul 2 în Grupa A, în spatele Columbiei, care în ultimul său meci a învins Bolivia cu 2-0. Echipa lui Batista va evolua în sferturi ocupanta locul secund din Grupa C (Chile, Peru sau Uruguay), în timp ce columbienii vor întâlni cel mai bun loc 3 care va merge mai departe.

În ciuda înfrângerii suferite, Costa Rica nu este încă eliminată, ea putându-se califica şi de pe poziţia a treia. În sferturile de finală de la Copa America se califică primele două clasate din fiecare grupă şi cele mai bune două echipe de la locul 3.

Vreau să le mulţumesc oamenilor din Cordoba pentru felul în care au tratat întreaga echipă şi în special pe mine. Cu toţii avem nevoie de o astfel de afecţiune”, a declarat la finalul partidei Leo Messi, acalamt minute în şir de spectatori.

Lionel ştie cum să depăşească situaţiile dificile. Are personalitatea necesară pentru a face asta, iar astăzi a făcut un meci senzaţional. A şi jucat într-o poziţie diferită şi a avut mai mult spaţiu atunci când primea mingea”, şi-a lăudat vedeta Sergio Batista.

×
Subiecte în articol: Argentina Costa Rica Lionel Messi
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close