Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Două echipe din Grecia au fost retrogradate ca urmare a implicării în scandalul meciurilor trucate

Două echipe din Grecia au fost retrogradate ca urmare a implicării în scandalul meciurilor trucate

Două echipe din Grecia au fost retrogradate ca urmare a implicării în scandalul meciurilor trucate
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Iul 2011   •   14:22

Olympiakos Volos şi Kavala au fost retrogradate din prima ligă a campionatului Greciei, a anunţat comisia de disciplină a fedraţiei elene, citată de Reuters.

 
Achilleas Beos (foto), preşedintele lui Olympiakos Volos, care se află în închisoare în aşteptarea procesului privind implicarea sa în scandalul meciurilor trucate, şi Makis Psomiadis, fostul proprietar al celor de la Kavala, acuzat de asemenea în acest caz, au fost suspendaţi pe viaţă din fotbal.
 
În plus, cele două cluburi au primit amenzi de 300.000 de euro, în timp ce Beos şi Psomiadis trebuie să plătească 90.000 de euro fiecare.
 
În urma acestei decizii, Larissa şi Panserraikos, care au retrogradat la finalul sezonului trecut, îşi vor păstra locul în prima divizie. Un purtător de cuvânt al ligii elene a anunţat că cele două cluburi penalizate vor face apel.
 
Olympiakos Volos este una dintre reprezentantele Greciei în Europa League, competiţie în care s-a calificat până în al treilea tur preliminar, participarea sa continentală fiind acum în dubiu.
 
Kavala a fost preluată în această vară de fostul antrenor al Rapidului, Marius Şumudică, iar portarul Mircea Bornescu a semnat şi el cu echipa care a încheiat ultima ediţie a campionatului din Grecia pe locul 7.
 
Scandalul meciurilor trucate din Grecia a izbucnit în luna iunie, peste 60 de oficiali, jucători şi oameni de afaceri fiind reţinuţi şi investigaţi de procurorii din Atena. Trei preşedinţi de club au fost trimişi la închisoare, în aşteptarea proceselor.

×
Parteneri
Alimentul redevenit în vogă pentru tânăra generație
x close