Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Inter revine spectaculos în derby-ul cu Roma, dar avansul faţă de Juventus este redus la 7 puncte

Inter revine spectaculos în derby-ul cu Roma, dar avansul faţă de Juventus este redus la 7 puncte

Inter revine spectaculos în derby-ul cu Roma, dar avansul faţă de Juventus este redus la 7 puncte
Sursa foto: Hernan Crespo
02 Mar 2009   •   13:17

Liderul din Serie A, Inter Milano a revenit de la scorul de 1-3 şi a reuşit să obţină un egal, scor 3-3, în derby-ul cu AS Roma, disputat duminică pe teren propriu. Deşi antrenorul Jose Mourinho a declarat la finalul partidei că formaţia sa a câştigat un punct de aur, Inter a pierdut în realitate două puncte din avansul pe care îl avea în faţa Juventusului, redus acum la şapte puncte.
Daniele De Rossi a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 22 şi John Arne Riise a dublat avantajul Romei şapte minute mai târziu. Aflându-se la o repriză distanţă de a înregistra prima înfrângere pe teren propriu într-un meci de campionat, din februarie 2002, Jose Mourinho i-a trimis în teren la pauză pe Luis Figo şi Patrick Vieira, însă Mario Balotelli a fost cel care a adus speranţe gazdelor, cu un gol în minutul 51.
Roma a răspuns totuşi prin Matteo Brighi cinci minute mai târziu. Balotelli a înscris din nou în minutul 62, din penalty, şi Crespo în minutul 77, pentru ca recordul lui Mourinho de 111 meciuri disputate pe teren propriu fără înfrângere să nu cadă.
Tehnicianul portughez a considerat că egalul de marţi, 0-0, cu Manchester United, în Liga Campionilor, a avut un efect asupra jucătorilor lui. "Ne-a lipsit concentrarea. Meciul cu Manchester a fost atât de important încât cel cu Roma a părut o joacă, însă nu a fost aşa, pentru că am avut în faţa noastră o altă echipă mare. Am reacţionat foarte bine. La 3-1 părea că o să pierdem, însă jucătorii mei au făcut diferenţa şi au câştigat un punct de aur", a declarat Mourinho.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Inter Milano AS Roma Serie A Jose Mourinho
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close