Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Ivan Bogdanov, condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru incidentele de la Italia-Serbia

Ivan Bogdanov, condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru incidentele de la Italia-Serbia

Ivan Bogdanov, condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru incidentele de la Italia-Serbia
08 Mar 2011   •   15:24

Ivan Bogdanov, ultrasul care a provocat oprirea meciului Italia-Serbia din preliminariile Euro 2012 pe 12 octombrie anul trecut, a fost condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare de un tribunal din Genova, oraşul unde ar fi trebuit să aibă loc partida. Alături de Bogdanov, alte trei persoane au primit pedepse curprinse între 30 şi 36 de luni.

Pe 12 octombrie 2010, pe Stadio Marassi din Genova, ultraşii sârbi au împiedicat prin comportamentul lor disputarea meciului Italia-Serbia. Camerele televiziunii italiene l-au surprins „în acţiune” pe Ivan Bogdanov, a cărui faţă era acoperită de o cagulă, care mai târziu a fost reţinut la ieşirea din arenă. Bărbatul a declarat ulterior că nu a intenţionat oprirea meciului şi şi-a cerut scuze pentru gestul său. Asta nu l-a scăpat însă de justiţia italiană, care, prin vocea judecătoarei Anna Giacalone, l-a condamnat la o pedepasă de trei ani şi trei luni de închisoare.

Alături de Bogdanov au mai fost condamnaţi alţti trei ultraşi implicaţi în incidentele de la genova: Nicola Klicovic (trei ani), Daniel Janjic (doi ani şi opt luni) şi Srdan Jovetic (doi ani şi jumătate). Imediat după ce au primit sentinţa, cei patru au strigat, în limba proprie, „Serbia Mare”.

×
Subiecte în articol: incidente condamnare
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close