Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Jean-Pierre Papin revine în fotbal la vârsta de 45 de ani

Jean-Pierre Papin revine în fotbal la vârsta de 45 de ani

Jean-Pierre Papin revine în fotbal la vârsta de 45 de ani
05 Ian 2009   •   22:41

Presa din Franţa informează că Jean-Pierre Papin, câştigător al Balonului de Aur în 1991, a semnat un contract de jucător cu formaţia AS Facture Biganos, din Liga Promoţie. Papin, în vârstă de 45 de ani, şi-a anunţat retragerea în 1998 şi a fost antrenorul a trei echipe în perioada 2004-2008.
Preşedintele clubului din Facture Biganos, Patrice Rosselot, a anunţat că Papin a semnat contractul săptămâna trecută. "Este un cadou de Crăciun. El a venit datorită prietenei pe care o are cu antrenorul nostru, Thierry Castets. Experienţa lui ne va ajuta foarte mult", a spus oficialul echipei care se află pe primul loc în campionatul de amatori în care activează şi visează la promovarea în Promoţia Onoare. Fostul atacant al naţionalei Franţei a participat vineri la primul său antrenament cu noua echipă, iar la 11 ianuarie ar putea debuta contra rezervelor lui Pau Bourbaki.
Papin a evoluat în cariera sa la Valenciennes, FC Bruges, Olympique Marseille, AC Milan, Bayern Munchen, Bordeaux şi Guingamp, iar ca antrenor a condus pe FC Bassin d'Arcachon (amatori), Strasbourg (L2) şi Lens (L1), cu care a retrogradat în eşalonul secund în 2008.
Antena3.ro

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close