Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Jucător internațional de fotbal, arestat pentru o altercație cu oamenii legii

Jucător internațional de fotbal, arestat pentru o altercație cu oamenii legii

Jucător internațional de fotbal, arestat pentru o altercație cu oamenii legii
Sursa foto: Foto: Facebook
30 Mai 2016   •   10:32

Internaţionalul ivorian Serge Aurier, fundaşul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a fost arestat luni dimineaţa, la ieşirea dintr-un bar de noapte din capitala Franţei, după o altercaţie cu poliţiştii care patrulau în zona respectivă.

Conform cotidianului Le Parisien, incidentul s-a petrecut în jurul orei 6,00, iar jucătorul a fost dus în arestul unui comisariat din arondismentul numărul 8 al Parisului. Aurier tocmai ieşise dintr-un bar din apropierea bulevardului Champs-Elysee, împreună cu un grup de persoane care au avut o atitudine insultătoare la adresa forţelor de ordine.

Fotbalistul, în vârstă de 23 ani, cu 31 de selecţii în naţionala Cote d'Ivoire, a fost arestat pentru insulte, ultraj şi violenţe uşoare, adaugă ziarul francez.

Serge Aurier s-a mai făcut remarcat anul acesta, în luna februarie, după ce a apărut într-o înregistrare video, difuzată pe internet, în care adresa cuvinte jignitoare antrenorului său Laurent Blanc şi unora dintre colegii săi de la PSG.

În urma apariţiei acelei înregistrări, Aurier a fost îndepărtat din lotul echipei pariziene, dar apoi Blanc a revenit la sentimente mai bune, convocându-l pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor, împotriva englezilor de la Manchester City.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: psg ultraj
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close