Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Mali condamnă non-combatul dintre Angola şi Algeria şi cere CAF să ia atitudine

Mali condamnă non-combatul dintre Angola şi Algeria şi cere CAF să ia atitudine

Mali condamnă non-combatul dintre Angola şi Algeria şi cere CAF să ia atitudine
19 Ian 2010   •   15:49



Federaţia de Fotbal din Mali a adresat un protest Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), după meciul dintre Angola şi Algeria, încheiat 0-0. Mali susţine că Angola şi Algeria au preferat non-combatul pentru a-şi asigura o calificare la braţ în sferturile Cupei Africii pe Naţiuni.

Acuzaţia a fost respinsă însă de Hameur Bouazza, antrenorul Algeriei. "Echipa noastră a încercat mereu să câştige. Am vrut să păstrăm posesia şi ştiam că Mali conducea cu 3-1 pe Malawi. Am vrut să înscriem un gol", a spus Bouazza.

Remiza din ultima etapă a Grupei A a însemnat că Algeria a terminat la egalitate de puncte, patru, cu Mali. Algeria, totuşi, avea avantajul meciului direct, în care câştigase cu 1-0, pe când Angola, ţară gazdă, a terminat pe primul loc în grupă.

În protestul adresat CAF, FMF susţine că atitudinea celor două echipe a fost contrară eticilor FIFA şi spiritului jocului. FMF a subliniat faptul că forul african a mai sancţionat lipsa de combativitate, în 2001, când nici Egipt şi nici Camerun nu au primit puncte după o remiză la Campionatul African de Juniori.

Fundaşul angolez Rui Marques a insistat însă că nu a fost niciun aranjament. "Cred că nici o echipă nu vrea să rişte să primească gol şi să iasă din turneu. Algeria a început mai bine prima repriză şi de aceea ne-a fost frică să riscăm pe atac. Ar fi fost un risc prea mare", a spus Marques.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Cupa Africii pe Natiuni mali
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close