Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Messi & Co., învinşi de Japonia într-un amical, scor 0-1

Messi & Co., învinşi de Japonia într-un amical, scor 0-1

Messi & Co., învinşi de Japonia într-un amical, scor 0-1
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Oct 2010   •   20:06

Japonia a obţinut o victorie surprinzătoare în faţa Argentinei, pe care a învins-o cu scorul de 1-0, într-un meci amical de fotbal disputat vineri la Saitama, în apropiere de Tokyo, informează Agerpres.

Unicul gol a fost marcat în minutul 18 de Shinji Okazaki, în urma unei greşeli a portarului Sergio Romero, care nu a reuşit să reţină un şut tras de la distanţă.

Aceasta este prima înfrângere suferită de echipa Albiceleste de la venirea selecţionerului Sergio Batista, în timp ce japonezii se află la prima victorie asupra formaţiei sud-americane, cele şase partide disputate împotriva lor până acum terminându-se cu o înfrângere.

Fotbaliştii niponi, avându-l selecţioner pe italianul Alberto Zaccheroni, au învins o echipă argentiniană din care nu au lipsit Lionel Messi, Carlos Tevez, Esteban Cambiasso sau Javier Mascherano.

În urma acestei partide amicale, va avea însă de suferit şi echipa italiană Internazionale Milano, doi jucători ai săi, Milito şi Cambiasso, fiind nevoiţi să părăsească terenul accidentaţi.

Iată componenţa celor două echipe:

Japonia: E. Kawashima (85' S. Nishikawa), Y. Konno, A. Uchida, Y. Nagatomo, D. Matsui, M. Hasebe, Y. Abe, K. Honda, T. Morimoto (65' R. Maeda), S. Okazaki, S. Kagawa (77' K. Nakamura).

Argentina: S. Romero, Burdisso, G. Heinze, G. Milito, M. Demichelis, E. Cambiasso (45' M. Bolatti), J. Mascherano, A. D'Alessandro (61' J. Pastore), L. Messi, C. Tevez, D. Milito (33' G. Higuain).

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: japonia Argentina Lionel Messi
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close