Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Mourinho, inamicul nr.1 la Barcelona. Fanii catalani l-au înjurat şi au vrut să îi răstoarne maşina (VIDEO)

Mourinho, inamicul nr.1 la Barcelona. Fanii catalani l-au înjurat şi au vrut să îi răstoarne maşina (VIDEO)

Mourinho, inamicul nr.1 la Barcelona. Fanii catalani l-au înjurat şi au vrut să îi răstoarne maşina (VIDEO)
28 Apr 2010   •   14:44

Atmosfera tensionată dinaintea partidei FC Barcelona - Inter şi-a mai consumat câteva episoade marţi, când gruparea italiană a ajuns în Catalunia. Campania anti-Inter purtată la nivel de club şi jucători a fost continuată şi de fanii spanioli, care i-au jignit constant pe adversarii din semifinala Ligii Campionilor.

Cel mai "şifonat" a ieşit, cum nici nu se putea altfel, Jose Mourinho, portughezul fiind tachinat şi înjurat, în timp ce vehiculul pus la dispoziţie de UEFA pentru a-l transporta de la conferinţa de presă a fost atacat cu diverse obiecte.

Fanii catalani au înconjurat maşina în care se afla Mourinho, au scuipat-o, au lovit cu pumnii în geamuri, au aruncat cu sticle şi pachete de ţigări în timp ce tehnicianul privea impasibil din interior. La un moment dat fanii au încerca să şi răstoarne maşina, însă spre norocul portughezului poliţia a intervenit rapid şi i-a înlăturat pe huligani.

Acesta a fost al doilea atac în decurs de câteva ore, după ce la precedentul jucătorii lui Inter au fost agresaţi la aeroport şi la intrarea în hotel. Singurul care a primit câteva aplauze a fost Samuel Eto'o, fostul atacant de la Barcelona.

Iată imagini cu Mourinho urcându-se în maşina de la UEFA şi fiind numit "fiu de curvă" de fanii catalani:



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Jose Mourinho FC Barcelona Inter Milano
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close