Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Reacția fabuloasă a hotelierilor din București după ce Steaua a picat cu Manchester City în Liga Campionilor

Reacția fabuloasă a hotelierilor din București după ce Steaua a picat cu Manchester City în Liga Campionilor

Reacția fabuloasă a hotelierilor din București după ce Steaua a picat cu Manchester City în Liga Campionilor
06 Aug 2016   •   16:55

Dacă suporterii Stelei nu sunt prea încântați că echipa lor va juca cu Manchester City în play-off-ul Ligii Campionilor, hotelierii și proprietarii de pub-uri din București exultă. Echipele engleze atrag la meciuri cei mai mulți suporteri, care sunt și cei mai mari consumatori de alcool dintre vizitatorii străini. Un suporter englez bea peste zece beri pe zi, cât un turist obișnuit într-o săptămână, scrie profit.ro. 

Tragerea la sorți de vineri, dură pentru Steaua, le produce o bucurie nesperată hotelierilor români. Într-o lună august în care oamenii de afaceri străini, principalii clienți ai hotelurilor din București, sunt plecați în concedii, iar turiștii din afara țării nu dau năvală, câteva mii de străini cheltuitori sunt mană cerească.

Hotelierii din București au observat că, dintre toate echipele străine care au jucat cu cele românești în diverse competiții, cei mai mulți suporteri vin după formațiile britanice.

"Din experiențele anterioare cu echipele englezești, ne așteptăm la cel puțin câteva mii de turiști la meci. Englezii sunt foarte buni consumatori: toate stocurile de bere din hotelurile în care stau se lichidează, iar barurile fac casa plină", a declarat pentru Profit.ro Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) și directorul general al hotelului Ibis Gara de Nord din București.

×
Subiecte în articol: steaua hotelieri
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close