Antena 3 CNN Sport Fotbal extern "Speranţele" Serbiei, transferate la Manchester United pentru 17 milioane de lire sterline

"Speranţele" Serbiei, transferate la Manchester United pentru 17 milioane de lire sterline

"Speranţele" Serbiei, transferate la Manchester United pentru 17 milioane de lire sterline
02 Ian 2009   •   15:04

Manchester United a confirmat vineri transferurile tinerilor sârbi Zoran Tosic şi Adem Ljajic de la Partizan Belgrad. United a dezvăluit anul trecut că a ajuns la o înţelegere cu Partizan pentru a-i transfera pe cei doi tineri talentaţi şi campioana din Premier League a parafat acum contractele.
Tosic va ajunge pe Old Trafford săptămâna viitoare, în timp ce Ljajic va rămâne la Belgrad până la finalul sezonului. În ciuda faptului că are doar 21 de ani, Tosic a evoluat deja de 12 ori în naţionala Serbiei şi este privit drept unul dintre cei mai buni tineri mijlocaşi de bandă din Europa.
Pentru că are doar 17 ani, boss-ul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, crede că mijlocaşul de tineret al Serbiei, Ljajic, va beneficia de faptul că va rămâne la Partizan o vreme, pentru a acumula mai multă experienţă în prima echipă.
Conform ultimelor zvonuri, United ar urma să plătească un total de 17 milioane de lire sterline pentru cei doi, deşi cifra este probabil bazată foarte mult pe succesele viitoare ale jucătorilor.
Foto: Eurosport
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close