Antena 3 CNN Sport Fotbal intern A murit Sevastian Iovănescu, preşedintele clubului Farul Constanţa

A murit Sevastian Iovănescu, preşedintele clubului Farul Constanţa

A murit Sevastian Iovănescu, preşedintele clubului Farul Constanţa
30 Mar 2010   •   14:11


Preşedintele clubului de fotbal Farul Constanţa, Sevastian Iovănescu, a murit luni seara, la vârsta de 56 de ani, ca urmare a complicaţiilor apărute după o intervenţie chirurgicală la inimă.

"În aceste momente grele, transmit condoleanţe membrilor familiei. Să fie tari. Sunt convins că Bebe a beneficiat de cea mai buna asistenţă medicală. Din păcate, însă, nu a reuşit să treacă peste perioada post-operatorie. Dumnezeu să-l odihnească", a declarat Gheorghe Bosânceanu, fostul preşedinte al Consiliului Director al FC Farul, citat de Agerpres.

Născut la Ghelmegioaia (judeţul Mehedinţi), la 2 octombrie 1953, Iovănescu a jucat patru sezoane la FC Constanţa (1974/1975, 1985/1986, 1986/1987, 1987/1988) şi unul la Farul (1988/1989). Aici a antrenat apoi la toate nivelurile. În prima ligă a mai jucat la FC Argeş, cu care a obţinut un titlu de campion, în sezonul 1978/1979, şi unul de vicecampion, în ediţia precedentă, Steaua şi FC Olt, acumulând în total 357 de meciuri în primul eşalon şi 56 de goluri.

A avut selecţii şi la echipele reprezentative: una la naţionala mare, 10 (un gol) la Under-21, 3 (1) la echipa olimpică şi 2 (2) la România B. Era maestru al sportului şi a activat şi ca observator de fotbal. Anul trecut, FRF i-a acordat Ordinul de Merit în grad Rubin.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Farul Constanta
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close