Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Alexandru Tudor, de pe Nou Camp a aterizat în Giuleşti

Alexandru Tudor, de pe Nou Camp a aterizat în Giuleşti

Alexandru Tudor, de pe Nou Camp a aterizat în Giuleşti
06 Noi 2008   •   16:18

Arbitrul Alexandru Tudor a declarat că orice brigadă românească de pe lista FIFA ar fi putut conduce partida FC Barcelona - FC Basel, contând pentru etapa a IV-a a grupei C a Ligii Campionilor.?Din punctul meu de vedere fotbalul românesc este în creştere, pentru că avem atâtea echipe în cupele europene, că avem atâţia observatori, suntem implicaţi peste tot. Orice brigadă internaţională din România ar fi putut să conducă Barcelona-Basel. Nu sunt diferenţe, fotbalul românesc este foarte apropiat de cel european", a adăugat Tudor. El consideră că a fost delegat la acest meci deoarece a avut mai multă susţinere decât restul colegilor săi, atât din partea FRF, a observatorilor, cât şi a forului european. Arbitrul român a povestit o fază din timpul meciului care l-a impresionat. ?Unul dintre antrenori a sesizat că un jucător a greşit o pasă, apoi a greşit a doua pasă, a greşit-o şi pe a treia şi abia atunci s-a ridicat de pe bancă, dar nu a spus nimic, dar când acelaşi jucător a avut o intervenţie reuşită prin alunecare, s-a ridicat şi l-a felicitat. Asta trebuie să învăţ eu din astfel de meciuri?, a subliniat Alexandru Tudor.
Alexandru Tudor a arbitrat partida FC Barcelona - FC Basel, scor 1-1, contând pentru grupa C a Ligii Campionilor. Tudor a fost ajutat la cele două linii de Cristian Nica şi Aurel Oniţa, în timp ce rezervă a fost Alexandru Deaconu. Partida disputată pe stadionul Camp Nou, a fost prima după o pauzã de şase ani, condusă la centru de un arbitru român în cea mai importantă competiţie europeană la nivel de cluburi.
Fluieraşul român trebuia să arbitreze derby-ul din etapa trecută dintre Dinamo şi Steaua, dar a fost odihnit pentru meciul din Liga Campionilor. Totuşi, lui Tudor i-a fost încredinţată misiunea de a conduce de la centru partida care pare cea mai interesantă din această etapă, Rapid ? Steaua.
Antena3.ro

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close