Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Andone le spune şefilor de la Dinamo să se grăbească dacă vor să îi facă o ofertă

Andone le spune şefilor de la Dinamo să se grăbească dacă vor să îi facă o ofertă

Andone le spune şefilor de la Dinamo să se grăbească dacă vor să îi facă o ofertă
21 Noi 2009   •   14:51


Ioan Andone nu ar zice nu unei reveniri la Dinamo, însă şefii din Ştefan cel Mare trebuie să se grăbească dacă vor ca tehnicianul să nu dea curs unei oferte venite din partea altei echipe. Prezent la meciul dintre Dinamo II şi Dunărea Galaţi, Ioan Andone a declarat: "Dacă va veni oferta de la Dinamo, bine, însă dacă va veni alta din afară, mă voi urca în avion, nu mai aştept. Asta e viaţa antrenorilor, dacă stau o lună pe bară, parcă sunt şomer".

"Am încheiat socotelile cu Al-Ahli Dubai, însă s-ar putea să mă întorc în acea zonă, pentru că am o ofertă. Din ţară nu m-a căutat nimeni, mie îmi plac provocările, deşi ultima mea experienţă nu a fost prea reuşită. Mai am o propunere din Ucraina, dar care e valabilă din ianuarie", a mai spus Andone, citat de NewsIn.

Tehnicianul român a vorbit şi despre derby-ul etapei a 14-a din Liga I, dintre FC Timişoara şi Dinamo, spunând că alb-roşii nu pornesc drept favoriţi. "Bănăţenii au o echipă foarte bună. Titlul se va juca până în ultima etapă, dar campionatul se va câştiga numai pe teren. La anumite meciuri ar fi bine să vină arbitri străini", a mai declarat "Fălcosul".

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ioan Andone Dinamo Bucuresti
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close