Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Andone s-a întâlnit cu şefii lui Dinamo şi Rapid: Voi decide zilele următoare ce echipă aleg

Andone s-a întâlnit cu şefii lui Dinamo şi Rapid: Voi decide zilele următoare ce echipă aleg

Andone s-a întâlnit cu şefii lui Dinamo şi Rapid: Voi decide zilele următoare ce echipă aleg
25 Mai 2010   •   17:43

Tehnicianul Ioan Andone are două oferte importante pe masă: să continue munca începută la Rapid sau să revină în Ştefan cel Mare şi să conducă Dinamo în sezonul viitor al Europa League.

Alegerea lui Andone poate fi însă înşelătoare, în condiţiile în care Rapid aşteaptă o decizie de la TAS privind cele trei puncte pierdute la masa verde cu FC Timişoara, care dacă le recapătă o vor ajuta să depăşească Dinamo în clasamentul Ligii I şi să le fure "câinilor" locul în Europa.


"M-am întâlnit şi cu domnul Copos (n.r. George Copos, patron Rapid) şi cu domnul Badea (n.r. Nicolae Badea, preşedinte Dinamo). Voi vedea ce echipă o să aleg. Zilele următoare mă voi decide", a declarat Andone pentru Mediafax.

Tot marţi, Andone declarase că nu a luat o decizie în privinţa rămânerii la Rapid. "Am negociat cu domnul Copos. Nu am luat încă nicio decizie, ne vom mai întâlni de câteva ori şi abia apoi vom vedea ce se va întâmpla", a declarat Andone .

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ioan Andone
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close