Antena 3 CNN Sport Fotbal intern "Arbitrul brichetă" va oficia derby-ul etapei a II-a a Ligii I, Steaua - CFR Cluj

"Arbitrul brichetă" va oficia derby-ul etapei a II-a a Ligii I, Steaua - CFR Cluj

"Arbitrul brichetă" va oficia derby-ul etapei a II-a a Ligii I, Steaua - CFR Cluj
Sursa foto: Alexandru Deaconu
05 Aug 2009   •   13:54

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat, miercuri, delegările arbitrilor pentru etapa a II-a a Ligii I, iar derby-ul dintre Steaua şi CFR Cluj va fi condus de centralul Alexandru Deaconu. Duminică, de la ora 20.45, Deaconu va fi ajutat de asistenţii Aurel Oniţă şi Sebastian Gheorghe, în timp ce rezervă a fost desemnat Dragoş Istrate.

Alexandru Deaconu este cunoscut pentru cazul "Bricheta", în care a fost implicat în primăvara anului 2008, când a întrerupt meciul Rapid-Steaua la scorul de 1-0 pentru Rapid, din cauză că a fost lovit cu o brichetă din tribună. Steaua a câştigat apoi meciul la "masa verde".

CCA l-a mai delegat pe Deaconu şi la derby-ul Dinamo - Steaua, de pe 1 noiembrie 2008, care s-a încheiat cu scorul de 1-1. La vremea respectivă dinamoviştii au contestat trecutul "roş-albastru" al arbitrului. Alexandru Deaconu şi-a făcut junioratul la formaţia din Ghencea, unde a jucat fundaş central, însă n-a reuşit să se impună şi nu l-a convins pe antrenorul Florin Marin că merită să rămână în lot. Tocmai pentru că era la Steaua, Deaconu şi-a satisfăcut stagiul militar la unitatea din cartierul Ghencea, cartier în care şi locuieşte. Deaconu a primit şi grad în armată, fiind sergent-major.

Altfel, un alt meci important al etapei, cel dintre Unirea Urziceni şi Rapid Bucureşti, programat sâmbătă la ora 21:00, va fi arbitrat de Istvan Kovacs şi tuşierii Ionel Popa şi Dragoş Iliescu.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close