Antena 3 CNN Sport Fotbal intern CFR Cluj - ''U'' Cluj şi Petrolul - Steaua, în semifinalele Cupei României-Timişoreana

CFR Cluj - ''U'' Cluj şi Petrolul - Steaua, în semifinalele Cupei României-Timişoreana

CFR Cluj - ''U'' Cluj şi Petrolul - Steaua, în semifinalele Cupei României-Timişoreana
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    21 Ian 2015   •   13:16

CFR Cluj - ''U'' Cluj și Petrolul Ploiești - Steaua sunt cele două semifinale ale Cupei României-Timișoreana la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate, miercuri, la Casa Fotbalului.

CFR și Petrolul vor fi gazde în prima manșă, programată în intervalul 3-5 martie, în timp ce returul se va desfășura în perioada 31 martie-2 aprilie, scrie Agerpres.

Mircea Dridea, fost jucător la Petrolul, a fost invitat de onoare la tragerea la sorți, oficiată de secretarul general al Federației Române de Fotbal, Gheorghe Chivorchian.

Trei dintre echipe, Steaua, Petrolul și CFR Cluj, au fost repartizate în Urna A valorică pentru tragerea la sorți, în timp ce Universitatea Cluj a făcut parte din urna B.

Astra Giurgiu a câștigat ediția de anul trecut a trofeului.

Finala este programată în data de 31 mai pe Arena Națională din București.


×
Subiecte în articol: CFR Cluj steaua
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close