Antena 3 CNN Sport Fotbal intern "Chemaţi-l pe Borcea la emisiuni că s-ar putea să nu puteţi să-l mai chemaţi în curând" (VIDEO)

"Chemaţi-l pe Borcea la emisiuni că s-ar putea să nu puteţi să-l mai chemaţi în curând" (VIDEO)

"Chemaţi-l pe Borcea la emisiuni că s-ar putea să nu puteţi să-l mai chemaţi în curând" (VIDEO)
Sursa foto: cristi borcea
15 Apr 2009   •   13:53

Fostul preşedinte de la FC Naţional, Constantin Iacov, nu îl vede deloc bine pe directorul executiv de la Dinamo, Cristi Borcea. Invitat la emisiunea Un show păcătos, Iacov s-a contrat dur prin telefon cu Borcea, spunând apoi că Borcea nu se simte bine şi poate va dori să plece în curând din ţară, făcând aluzie la faptul că oficialul dinamovist ar fugi de teamă că DNA îi va bate şi lui la uşă cu acuzaţii de corupţie.
Conflictul dintre cei doi oameni de fotbal este unul vechi, datând de la un meci din iulie 2006, câştigat de Dinamo în faţa "bancarilor" cu scorul de 2-1. Atunci, Iacov l-a acuzat pe oficialul "alb-roşu" că ar fi dat bani unor jucători pentru a nu-şi apăra corect şansele în acest meci. Discuţia dintre cei doi a început, de altfel, cu acest subiect, iar Borcea l-a ameninţat chiar pe Iacov cu un proces civil pentru a vedea în ce măsură îşi poate apăra acuzaţiile cu probe concrete.
"Dacă este cineva de la Dinamo care să fi făcut aşa ceva, vă promit că eu sunt de acord cu retrogradarea echipei şi cu arestarea mea.", a declarat şeful "câinilor".
La rândul său, fostul preşedinte din Cotroceni s-a declarat liniştit, spunând că problemele îl aşteaptă de fapt pe Borcea şi provocându-l cu promisiuni că se va vedea cât de curând care dintre ei este curat şi care nu. Iacov se referă, desigur, la faptul că DNA ar putea să îl pună sub acuzare şi pe Borcea pentru fapte de corupţie în viitorul apropiat.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Cristi Borcea FC Dinamo DNA
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close