Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Clasamentul IFFHS: Salt de 52 de poziţii pentru Unirea Urziceni. Şahtior, echipa lunii octombrie

Clasamentul IFFHS: Salt de 52 de poziţii pentru Unirea Urziceni. Şahtior, echipa lunii octombrie

Clasamentul IFFHS: Salt de 52 de poziţii pentru Unirea Urziceni. Şahtior, echipa lunii octombrie
02 Noi 2009   •   12:55

După victoria de la Rangers, din Liga Campionilor, Unirea Urziceni a urcat nu mai puţin de 52 de poziţii în clasamentul pe luna octombrie la Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Campioana României, care luna trecută ocupa poziţia 218, a urcat acum pe locul 166, cu 95 de puncte, la egalitate cu APOEL Nicosia (Cipru) şi ENNPI Cairo (Egipt).

Un salt semnificativ a înregistrat şi FC Vaslui, care a urcat 35 de locuri şi care cu 114 puncte ocupă acum poziţia 108, la egalitate de puncte cu Aalborg BK, din Danemarca.

Cea mai bine clasată formaţie românească rămâne şi în octombrie Steaua Bucureşti, care a urcat o poziţie şi ocupă locul 60, cu cu 146,5 puncte. CFR Cluj ocupă locul 73, cu 133 de puncte, după o coborâre de şapte poziţii, FC Timişoara a urcat pe locul 97 de pe 107, cu 121,5 puncte, iar Dinamo se află pe locul 142, cu 103,5 puncte, după o urcare de 11 de poziţii.

În clasament mai figurează şi Rapid, locul 330, cu 66,5 puncte, după o coborâre de 13 poziţii, precum şi FC Braşov, locul 333, în urcare de pe poziţia 366, cu 66 de puncte.

Şahtior, neînvinsă în octombrie
După ce a urcat două poziţii în clasamentul IFFHS, până pe locul 3, cu 293 de puncte, Şahtior Doneţk a fost desemnată echipa lunii octombrie. "Echipa din Ucraina a rămas neînvinsă în toate competiţiile în luna octombrie, a avut victorii convingătoare în Liga Europa şi a câştigat meciul cu Dinamo Kiev din sferturile de finală ale Cupei Ucrainei, scor 2-0. Toate acestea au dus la clasarea sa pe locul 3 în ierarhia mondială a cluburilor", se arată pe site-ul iffhs.de, citează Mediafax.

Prima poziţie este ocupată în continuare de formaţia engleză Manchester United, cu 326 de puncte, urmată de echipa spaniolă FC Barcelona, cu 298 de puncte. Pe locul patru se află Chelsea, cu 283 de puncte, iar pe cinci Hamburger SV (274 puncte).

Antena3.ro

×
Parteneri
ANAT propune taxe noi pentru turiști
x close