Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Dinamo eliminată de Panathinaikos din cauza "domnişoarei Dolha", crede Cornel Dinu (VIDEO)

Dinamo eliminată de Panathinaikos din cauza "domnişoarei Dolha", crede Cornel Dinu (VIDEO)

Dinamo eliminată de Panathinaikos din cauza "domnişoarei Dolha", crede Cornel Dinu (VIDEO)
Sursa foto: emilian dolha
17 Dec 2009   •   10:15

Ultima echipă românească din Europa League care mai spera la primăvara europeană, Dinamo, a fost şi ea eliminată miercuri seară după ce a pierdut cu Panathinaikos la Atena cu 3-0. Dinamoviştii s-au declarat foarte dezamăgiţi de rezultat, spunând că, de fapt, ei au dominat jocul. Au existat şi acuze la adresa portarului Emilian Dolha, care a greşit la primul gol al grecilor şi şi-a scos colegii din joc.
"Am făcut cel mai bun joc din toamna europeană, am avut jocul 75 la sută la discreţia noastră. Totuşi, am luat iar goluri de cascadorii râsului. Dolha a greşit la primul gol, mi-a zis că era mingea lui, însă l-a dezechilibrat Cisse în săritură. Tamaş a făcut un joc foarte bun, dar pe final au greşit toţi avântându-se în atac şi am primit golurile doi şi trei. Sper să-l revăd pe Tamaş şi în ianuarie, dar asta depinde doar de el şi de conducere. Dacă am juca mereu aşa, am fi sus de tot în clasament. Vom vedea ce va fi, vineri vom avea o şedinţă în care vom pune la punct programul echipei şi despre ce va mai fi pe viitor", a declarat antrenorul Ţălnar, pentru Mediafax.
Administratorul delegat al clublului, Cornel Dinu, consideră că vina eliminării este a lui Dolha, care a greşit flagrant la primul gol. "Procurorul" nu ezită să îl numească pe portarul de 30 de ani o domnişoară!
"A fost un joc echilibrat în care de multe ori am jucat şi fotbal. Scorul e exagerat faţă de jocul prestat. Am greşit din nou, din păcate, Cisse, la golul doi, era pur şi simplu singur. Iar Dolha nu trebuia să piardă acea minge, a acţionat ca o domnişoară, de fapt, are şi nume de domnişoară, Ema! E băiat cuminte, profesionist, dar are această slăbiciune care îl defineşte cu prenumele ăsta. Nu avea voie să greşească, jocul fusese echilibrat până la primul gol", a conchis Dinu.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dinamo Bucuresti
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close