Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Haos la Rapid: Membrii Consiliului de Administraţie au demisionat. Echipa poate fi retrogradată

Haos la Rapid: Membrii Consiliului de Administraţie au demisionat. Echipa poate fi retrogradată

Haos la Rapid: Membrii Consiliului de Administraţie au demisionat. Echipa poate fi retrogradată
11 Noi 2008   •   15:43

Dacă la nivel de patronat lucrurile sunt incerte la Rapid, un lucru este sigur: clubul giuleştean nu mai are membri în Consiliul de Administraţie. Aceştia au demisionat, marţi, din funcţiile pe care le ocupă, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă gruparea giuleşteană. "Mi-am înaintat demisia, nu mai am niciun fel de legătură cu clubul Rapid. Motivele cred că se ştiu foarte bine, nu trebuie să le mai explic", a spus Alexandru Bunea, unul din componenţii C.A.
Contactat telefonic, un alt membru al CA, Dragoş Nedelcu, a afirmat, de asemenea, că şi-a înaintat demisia. "Domnul Bunea ştiu că demisionase încă de ieri. Astăzi şi eu şi domnul Toma am demisionat şi din ce am înţeles şi domnul Zotta. Urmează ca în Adunarea Generală de joi, acţionarii să ia act de demisia Consiliului de Administraţie", a completat Nedelcu. Toţi membrii CA au fost numiţi în funcţie de finanţatorul Fathi Taher, în primăvară, în calitate de promitent cumpărător.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a subliniat la GSPTV faptul că situaţia de la Rapid este foarte delicată, echipa putând chiar să fie retrogradată în eşalonul secund din cauza problemelor financiare, ca urmare a neînţelegerilor dintre cei doi acţionari, George Copos şi Fathi Taher. "Rapidul într-o situaţie în care e falimentară nu va mai putea participa la competiţii, retrogradează în eşalonul imediat inferior. Deci s-ar putea să avem la anul o echipă Rapid în Liga a II-a. Sper să nu se ajungă aici. Copos spune că s-a săturat de fotbal, dar e bine că nu s-a săturat fotbalul de el, îl mai vrem lângă noi. O să mai aibă timp şi de avioane, şi de veliere", a spus Mircea Sandu.
Mircea Sandu este de părere că prin aceeaşi situaţie ca Rapid vor trece multe grupări din România. "Ce se întâmplă la Rapid se va întâmpla la foarte multe cluburi din România. Nu vorbesc numai de cluburile de prima ligă, ci şi la celelalte eşaloane. Această recesiune, acest boom negativ financiar s-a îndreptat şi în România şi suferă oameni care investesc în fotbal", a subliniat Sandu.
Foto: romaniansoccer.ro
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Rapid Bucureşti
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close