Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Lovin sare şi el la gâtul conducerii Stelei. "Argăseală minte şi şantajează"

Lovin sare şi el la gâtul conducerii Stelei. "Argăseală minte şi şantajează"

Lovin sare şi el la gâtul conducerii Stelei. "Argăseală minte şi şantajează"
Sursa foto: florin lovin
26 Noi 2009   •   12:57

După ce Dorin Goian a criticat public conducerea Stelei pentru felul în care îşi tratează jucătorii, Florin Lovin a lansat şi el un atac dur la adresa preşedintelui Argăseală. Fostul mijlocaş din Ghencea spune că nici nu mai speră la banii pe care i-i datorează clubul, din moment ce conducerea Stelei foloseşte practici care nu au nici o legătură cu profesionismul.
"Goian avea dreptate. Nu mi-am primit banii şi nici nu-i mai vreau acum. Am fost conştient că nu-i voi mai vedea din momentul în care am semnat acea hârtie, deşi domnul Argăseală mi-a promis altceva! Cât timp Steaua va fi condusă de către domnul Argăseală numai cu minciuni, şantaje şi promisiuni nerespectate către fotbalişti, îmi este greu să cred că se mai poate face performanţă în Ghencea!", a declarat actualul jucător al lui Munchen 1860, pentru gsp.
Lovin crede că nu există nici un punct comun între cei doi conducători ai Stelei din două perioade diferite, Valeriu Argăseală şi Mihai Stoica. Actualul manager general al Unirii Urziceni este, în opinia lui Lovin, un model de profesionalism.
"Nu există termen de comparaţie între Argăseală şi MM Stoica. Ultimul a dovedit peste tot că este un preşedinte bun, faptele vorbesc pentru el. Domnul Argăseală n-a înţeles nici până acum că rezultatele depind de jucători, nu de patron", a tunat jucătorul.
Zilele trecute, fostul coleg de la Steaua al lui Lovin, Dorin Goian, rupsese tăcerea şi explicase în presă cum îşi tratează Steaua foştii şi actualii jucători, încercând să îi păcălească la bani la orice ocazie care se iveşte.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close