Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Oficialii clujeni cred că Bordeaux a câştigat cu un gol norocos şi nemeritat

Oficialii clujeni cred că Bordeaux a câştigat cu un gol norocos şi nemeritat

Oficialii clujeni cred că Bordeaux a câştigat cu un gol norocos şi nemeritat
23 Oct 2008   •   01:13

După partida de la Bordeaux, clujenii cred la unison că echipa lor a pierdut nemeritat partida. Dupa meci, preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, aprecia "Bordeaux a avut un pic de prospeţime în plus. Pentru ei a fost un meci de a fi sau a nu fi. Au câştigat cu un gol norocos şi nemeritat, dar asta face parte din fenomen. Am fost puţin îngălbeniţi şi înroşiţi de arbitru. Din fericire doar Trică va absenta, restul având drept de joc. La Cluj trebuie să jucăm la fel de agresivi ca cei de la Bordeaux, să câştigăm şi practic vom fi în aceeaşi situaţie ca înaintea meciului. Vom avea suportul publicului, iar terenul ne va ajuta pe noi, aşa cum i-a ajutat pe ei". Pe de alta parte, Iuliu Mureşan spune că se baza pe victoria echipei Chelsea în partida cu AS Roma, scor 1-0. "Victoria lui Chelsea este folositoare, mizam pe ea. Suntem tot pe locul doi în grupă. Important e că ne pregătim în continuare şi promit că vom mai face puncte", a subliniat Mureşan.
De asemenea, antrenorul Maurizio Trombetta a declarat că echipa CFR Cluj ar fi meritat să obţină un rezultat de egalitate. "Am pierdut o partidă dintr-un autogol, un episod nefericit. Am încercat să scăpăm de minge dar a intrat în poarta noastră. Din păcate, din ocaziile avute nu am reuşit să înscriem. Nu e uşor, am făcut un meci bun, am jucat de la egal la egal cu Bordeaux, ştiam că era o echipă de nivel înalt, un egal era mai just. Am avut şi noi ocazii prin care am fi putut înscrie. Am făcut schimbările târziu, le-am făcut când am crezut că pot găsi soluţii diferite. Dubarbier nu a avut o zi strălucită", a declarat Trombetta .
Antena3.ro

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close