Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Piţurcă l-a convocat pe Rădoi pentru amicalul cu Croaţia

Piţurcă l-a convocat pe Rădoi pentru amicalul cu Croaţia

Piţurcă l-a convocat pe Rădoi pentru amicalul cu Croaţia
27 Ian 2009   •   17:07

Temerile lui Mirel Rădoi că nu va mai fi convocat la naţională au fost risipite marţi de către selecţionerul Victor Piţurcă. Acesta a anunţat numele stranierilor convocaţi pentru partida amicală cu Croaţia, din 11 februarie, printre care se află şi fostul căpitan al Stelei, transferat recent în Arabia Saudită, la Al Hilal, unde a debutat cu un gol.
Iată, mai jos, numele celor 11 fotbalişti, cărora li s-au trimis marţi faxuri de convocare, cu speficiaţia că există posibilitatea ca, în funcţie de starea de sănătate, de forma sportivă sau de statutul la echipele lor de club, să se renunţe la unul sau la altul dintre jucătorii convocaţi:
Cosmin Contra (Getafe CF), Cristian Chivu (Internazionale Milano FC), Mirel Rădoi (Al Hilal), Ştefan Radu (SS Lazio), Răzvan Raţ (FC Şahtior Doneţk), Mihăiţă Neşu (FC Utrecht), Paul Codrea (AC Siena), Răzvan Cociş (FC Lokomotiv Moscova), Florentin Petre (Terek Groznîi), Adrian Mutu (Fiorentina) şi Ciprian Marica (VfB Stuttgart).
Numele jucătorilor legitimaţi la cluburi din ţară vor fi anunţate în cursul săptămânii viitoare.
Amicalul cu Croaţia va avea loc de la ora 20:45, pe stadionul Steaua, şi va fi transmis în direct de Antena1.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mirel Radoi
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close