România a coborât 11 poziţii în clasamentul FIFA şi se află pe locul 53

de Antena3.ro    |    29 Iun 2011   •   13:38
România a coborât 11 poziţii în clasamentul FIFA şi se află pe locul 53

FIFA a anunţat miercuri clasamentul echipelor naţionale pe luna mai. România a coborât 11 poziţii faţă de luna precedentă şi ocupă locul 53, cu 571 de puncte, în spatele unor ţări ca Panama, Honduras sau Burkina Faso.

Adversarele tricolorilor din preliminariile Euro 2012 se află pe următoarele poziţii: locul 15 Franţa, locul 39 Bosnia, locul 40 Belarus, locul 59 Albania şi locul 128 Luxembourg.

Spania şi Olanda îşi păstrează primele două poziţii ale clasamentului FIFA Coca-Cola, în timp ce Brazilia, locul 3 în aprilie, a căzut pe locul 5, fiind depăşită de Germania şi de Anglia. Şi cealaltă mare putere din America de Sud, Argentina, a coborât în topul forului mondial, ajungând acum pe 10, în timp ce naţionala Mexicului a urcat 19 poziţii, graţie victoriei de la Gold Cup, până pe 9.

Muntenegrul (locul 16, în urcare 8 poziţii) şi Cote d'Ivoire (locul 14, în urcare 7 poziţii) au atins cea mai bună clasare din istorie, în timp ce Zimbabwe a avut cea mai spectaculosă urcare în clasament în acestă lună, 39 de locuri până pe 87.

Topul primelor 10 echipe în clasamentul FIFA

1.SPANIA 1.871p
2.Olanda 1.661p
3.Germania 1.417p
4.Anglia 1.146p
5.Brazilia 1.130p
6.Italia 1.059p
7.Portugalia 1.046p
8.Croaţia 1.033p
9.Mexic 1.007p
10.Argentina 979p

Parteneri
x close