Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Trică va juca din iarnă la Anorthosis Famagusta

Trică va juca din iarnă la Anorthosis Famagusta

Trică va juca din iarnă la Anorthosis Famagusta
30 Noi 2008   •   20:08

Oficialii clublui cipriot, Anorthosis Famagusta, au anunţat că au ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru transferul lui Eugen Trică, iar mijlocaşul român a confirmat transferul său din iarnă, pentru NewsIn. ?Anunţăm faptul că s-a ajuns la un acord în privinţa achiziţionării lui Trică de la gruparea CFR Cluj şi se va vira restul din sumă la finalizarea transferului?, se arată într-un comunicat oficial al conducerii grupării cipriote.
?Nu pot să spun decât că este adevărat, nimic mai mult. Acum, mă gândesc la meciul cu Gaz Metan Mediaş. Partida cu Chelsea din Liga Campionilor va fi ultima pentru mine la CFR?, a declarat Trică pentru NewsIn. Mijlocaşul, în vârstă de 32 de ani, a fost tranferat la CFR în 2007, din postura de jucător liber de contract, iar în sezonul trecut a fost unul dintre artizanii câştigării eventului.
În vară, mijlocaşul a primit o ofertă de la Anorthosis, dar negocierile au eşuat după refuzul celor de la CFR Cluj.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close