Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Trombetta nu va mai cânta la CFR Cluj. Vedeţi posibilii înlocuitori ai italianului

Trombetta nu va mai cânta la CFR Cluj. Vedeţi posibilii înlocuitori ai italianului

Trombetta nu va mai cânta la CFR Cluj. Vedeţi posibilii înlocuitori ai italianului
10 Dec 2008   •   14:53

Rezultatele slabe din Liga I şi ratarea calificării în primăvara europeană l-au făcut pe Iuliu Mureşan să se răzgândească în privinţa antrenorului Maurizio Trombetta. Preşedintele CFR Cluj, care până acum l-a reconfirmat în funcţie de fiecare dată pe tehnicianul italian, a admis că Trombetta va părăsi gruparea din Gruia. ?După acest meci vom face o analiză serioasă a băncii tehnice. Ceva trebuie îmbunătăţit?, a spus Mureşan.
În pole-position pentru postul de principal al campioanei se află neamţul Klaus Toppmoller, care este liber de contract după ce în primăvara acestui an şi-a reziliat contractul cu naţionala Georgiei. Pe lista clujenilor se mai află însă şi Cristiano Bergodi sau Oleg Protasov, scrie Ziua de Cluj. Bergodi este italianul care a dus-o pe CFR pentru prima oară în Cupa UEFA, în timp ce ucraineanul Protasov a mai antrenat Steaua în România, dar are şanse mici să ajungă la CFR din cauza salariului de aproape 1.000.000 de euro pe care îl solicită.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: CFR Cluj
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close